Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

Şedinţă cu scandal electoral la Consiliul Judeţean

Consiliul Judetean (40)O ședință extraordinară, în adevăratul sens al cuvântului, a Consiliului Județean Satu Mare a avut loc astăzi, fiind marcată de un schimb de replici între putere şi opoziţie. Consilierii ACL au acuzat conducerea Consiliului de lipsă de transparenţă, în vreme ce preşedintele Adrian Ştef a spus că la mijloc este vorba doar despre şicane politice între USL şi ACL, pe fondul campaniei electorale.

Tensiunile s-au simţit încă înainte de începerea şedinţei, Mircea Govor şi Adrian Cozma schimbând câteva replici.

Cel mai important proiect de pe ordinea de zi a fost cel cu privire la rectificarea bugetului judeţului Satu Mare. Comisia de Buget a acordat aviz favorabil proiectului, dar preşedintele acesteia, consilierul ACL Ionuţ Rus, a ţinut să precizeze că votează împotrivă deoarece nu a primit de la reprezentanţii Direcţiei Economice detalii cu privire la modul în care au fost alocate anumite sume de către preşedintele Adrian Ştef. Chiar dacă majoritatea consilierilor a votat pentru împuternicirea președintelui cu privire la alocarea unor sume din fondul de rezervă, consilierii ACL consideră că această împuternicire este ilegală. Adrian Ştef le-a spus că le răspunde solicitărilor la şedinţa următoare.

În cele din urmă, bugetul a fost votat de către majoritatea consilierilor, împotrivă votând consilierii PDL și cei doi de la PNL, Ionuț Rus și Virgil Enătescu.

După ședință, președintele Adrian Ştef a afirmat că prin rectificarea bugetară aprobată s-au mai aşezat unele sume între instituţiile subordonate, dar s-a şi aluat în calcul suma de 12.935.000 de lei alocată pentru drumurile din judeţ de către Guvernul Ponta.

Legat de scandal, ne cam reaşezăm în Consiliul Judeţean. USL trăieşte, eu am spus acest lucru cu toate că am fost sancţionat din celălalt partid, dar am avut până la urmă  dreptate, că USL există, USL va fi refăcut, USL trăieşte prin oameni. Dincolo vedem că este PDL- ul s-a regrupat”, a spus Ştef.

Imediat după şedinţă au făcut declaraţii de presă şi consilierii ACL, ei susţinând că şedinţa a fost convocată ilegal, prin modul în care a fost convocată şedinţa, dar şi oportunitatea.

consilieri judeteni ACLNoi nu am văzut niciun temei pentru care trebuia să fie această şedinţă extraordinară, probabil de a puncta electoral pentru reprezentanţii Consiliului. Pe lângă asta, nu s-a ţinut cont de Legea Administraţiei Publice, materialele trebuiau trimise cu trei zile înainte. Materialul cel mai important, rectificarea bugetului, ne-a parvenit ieri. Anumite puncte nu s-au regăsit pe mail, acesta a fost motivul pentru care am votat împotrivă. Nu s-a respectat cadrul legal şi termenele”, a declarat Adrian Cozma.

Consilierul Ionuţ Rus a explicat că a solicitat Direcţiei Economice cinci dispoziţii ale preşedintelui şi nu le-a primit, considerând că i s-ar fi ascuns anumite lucruri.

Consilierul Radu Giurcă a precizat că la şedinţa anterioară a vrut să se opună mandatării preşedintelui Adrian Ştef cu privire la distribuirea sumelor, însă până la urmă a mers pe încredere, după ce Adrian Ştef i-a promis transparenţă. „S-a dovedit la foarte puţin timp că dânsul nu s-a ţinut de cuvânt, atunci ne putem gândi că repartizarea acestor sume s-a făcut pe nu ştiu ce criterii”, a spus Giurcă.

Consilierul Alexandru Panea consideră că fondul de rezervă al consiliului se foloseşte pentru cazuri de urgenţă, iar prin dispoziţiile preşedintelui s-au alocat bani fără a fi vorba de urgenţe.

Mandatarea preşedintelui CJ pentru a împărţi bani prin dispoziţie este ilegală din start, este absolut anormal. Deci din start preşedintele CJ nu are voie să distribuie bani decât pentru cazuri de urgenţă maximă”, a spus Panea.

5 comentarii

  1. LIBERal Răspunde

    Iar ai vedenii, Stef? USL traieste doar in capul tau.

  2. oribil Răspunde

    votati candidatul lui giurca, tantas &co!

  3. teo Răspunde

    Vedem iar cum impart Ștef și Govor banii unde vor ei. ACL sa-i dea in judecata pt ca nu li se prezinta documentele asa cum cere legea.

  4. Radu Giurcă ?, Răspunde

    maai, Radu Giurcă ?
    Tu cum ai procedat cand aveai puterea ?
    Un ticalos ! Asta ai fost .Nu face pe integru acum ca nu tine.Esti un mafiot care impreuna cu clica ta ai calcat in picioare legea funciara.Gandeste-te ce ai facut in com Acas sat Unimat.Daca vrei mai multe detalii ….ti le servesc cu placere.
    Cu transparenta,sa vada toata lumea ce ai facut.
    Hai sictir….

  5. bocet satului Unimat catre politicieni, Răspunde

    of,ioi,of…din gropita in gropoi ,
    Din gropita in gropoi-
    asa-i drumul pe la noi….hei,hei,hei .

    Groapa,groapa si tot groapa
    politicu – ne ingroapa.

    Ne servesc tot minciunele ,
    Sa ne inecam cu ele.

    PDL – ce ai facut ?
    cand puterea ai avut ?
    Gropile le-ai inmultit ,
    Pe sateni ia-i tot mintit !

    PSD –tu ,ce-ai facut ?
    De cand puterea-i obtinut ?
    Gropile s-au facut gropoi ,
    Dese,dese, dese de te-ndoi.

    Iohannis- Ponta sa traiasca
    Gropile sa le rareasca.

    hei,of,ioi….

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.