Ultima actualizare: azi, 11:55

Locale

Zilele Școlii de Artă Satu Mare. Concursul ”Muzicii Inimii Mele” devine internațional

conferinta Zilele Scolii de Arta (9)Managerul Școlii de Arte Satu Mare, Mircea Deac, a prezentat astăzi, într-o conferinţă de presă,  programul Zilelor Şcolii de Arte şi programul Festivalului Muzica Inimii Mele, organizat în acest an la nivel internațional prin prezența unor concurenți din Ucraina și Ungaria.

În cadrul conferinței, președintele Consiliului județean, Adrian Ștef, a declarat că Școala de Arte este una din instituțiile care și-a înțeles foarte bine acest rol, menționând că în fiecare an sunt foarte mulți elevi sătmăreni care vor să urmeze cursurile Școlii de Artă, iar toate aceste activități sunt binevenite pentru a-l forma pe tânărul sătmărean ca și individ. Totodată, Ștef a mai anunțat că se vor înființa două noi secții la Școala de Artă, acestea fiind de Modeling și Design Vestimentar.

”Este un trend, este o cerere în acest moment, vedem că foarte mulți tineri se îndreaptă în această direcție de Modeling și Design Vestimentar. Am avut o discuție cu managerul Școlii de Artă, mi-a confirmat că a existat această secție cândva, am găsit această variantă de colaborare și de ce să nu oferim tinerilor această variantă și să aibă aceste secții la Școala de Artă susținute de Consiliul Județean”, a afirmat Adrian Ștef.

La rândul său, Mircea Deac a declarat că Festivalul Muzicii Inimii Mele se află la a VIII- a ediție, a pornit și s-a materializat din plan interliceal și a ajuns anul acesta să fie organizat la nivel internațional prin participarea unor concurenți din Ungaria și Ucraina. Ca o noutate, acesta a anunțat că Zilele Școlii de Artă se mută și în țară, astfel că două din cele zece spectacole vor avea loc la Cluj și la Câmpia Turzi.

Zilele Școlii de Artă se vor desfășura în perioada 18- 28 noiembrie iar la concursul ”Muzicii Inimii Mele” vor fi concurenți pe trei categorii de vârstă din zece județe și din cele două țări străine. Programul Zilelor Școlii de Artă Satu Mare debutează în data de 18 noiembrie, de la ora 16:00, în incinta Consiliului Județean, cu demonstrații de balet, muzică clasică, prezentări de artă plastică și fotografie.

Redăm în continuare programul Zilelor  Școlii de Artă Satu Mare:

18 noiembrie –  ora 16:00 – Deschiderea oficială – Consiliul Judeţean Satu Mare

Vernisajul expoziţiei de arte plastice şi artă fotografică – Expun cursanţii Şcolii de Arte Satu Mare şi elevii Şcolii de Artă „II Rákóczi Ferenc” din Téglás – Ungaria  

Galeria Consiliului Judeţean Satu Mare                                      

19 noiembrie – ora 17:00 –  Spectacol de muzică clasică şi poezie 

Centrul Multicultural „POESIS”, str. Mircea cel Bătrân nr. 9                                            

25 noiembrie – ora 17:00 – Seară de folclor

Şcoala de Arte, str. Ioan Slavici nr. 6                                              

26 noiembrie –  ora 17:00 – Spectacol de muzică pop-rock

Şcoala de Arte, str. Ioan Slavici nr. 6                                              

 

27 noiembrie – ora 17:00 – Expoziţie de artă fotografică

Şcoala de Arte, str. Ioan Slavici nr. 6                                              

28 noiembrie – ora 15:00- 20:00 –  Festival concurs de muzică pop-rock „Muzica inimii mele”ed. a VIII-a.

 Filarmonica  de stat „Dinu Lipatti”.                                    

Concursul ”Muzicii Inimii Mele” se va desfăşura în data de 28 noiembrie 2014, în sala Filarmonicii „Dinu Lipatti” din Satu Mare, după următorul program:

10:00 – 11:00 – primirea şi cazarea concurenţilor sosiţi din alte judeţe 

13:00 – 14:00 – repetiţii şi probă de sunet

15:00 – 16:00 – concurs solişti 10 – 14 ani 

16:00 – 17:30 – concurs solişti 14 – 18 ani

17:30 – 17:45 – recital susţinut de câştigătoarea trofeului 2013, Lucia Bura

17:45 – 19:00 – concurs solişti 18 – 35 ani

19:15 – 19:30 – recital susținut de Tudor Toduț (finalist X Factor) și Vlad Deac

19.30 – 20.00 – premierea şi gala laureaţilor

29 noiembrie – ora 10:00 – 12:00 – Analiza celei de-a VIII-a ediții a Festivalului concurs internațional de muzică pop – rock MIM 2014.

Intrarea în concurs se va desfăşura în ordinea alfabetică a concurenţilor.

Organizatorii asigură cazare şi masă concurenţilor şi câte unui însoţitor veniţi din țară și străinătate. Concurenţii şi însoţitorii îşi vor asigura transportul.

Jurizare:

Juriul va fi format din personalităţi ale vieţii culturale locale, naţionale şi internaţionale:

–              Călin Ionce – profesor de muzică, Liceul de Artă Baia Mare – preşedintele juriului;

–              Varga Miklos – profesor de muzică Şcoala de Arte din Teglas – Ungaria;

–              Manuela Rogoz – reprezentant CJ Satu Mare, solistă de muzică ușoară;

–              Tudor Toduţ – finalist X Factor.

Criterii de apreciere şi notare:

                – intonaţie                                                                                         – interpretare

                – dicţie                                                                                                – ritm

                – prezenţă scenică                                                                         – originalitate

Notele obţinute se însumează, reprezentând punctajul concursului. Juriul îşi rezervă dreptul de a acorda premii speciale şi de a redistribui premiile, hotărârile juriului fiind definitive. 

Premii:

Marele premiu al festivalului M.I.M. 2014 – 600 RON

Solişti 10 – 14 ani:                                            Solişti 15 – 18 ani:                                            Solişti 19 – 35 ani:

-premiul I –   400 RON                   – premiul I –   400 RON                   – premiul I –   500 RON

-premiul II –  300 RON                   – premiul II –  300 RON                   – premiul II –  400 RON

-premiul III – 200 RON                  – premiul III – 200 RON                  – premiul III – 300 RON

-menţiuni –  2 x 100 RON                              – menţiuni –  2 x 100 RON                             – menţiuni –  3 x 100 RON

 

3 comentarii

  1. artist Răspunde

    Incredibil, Ștef mai are neobrăzarea să apară în public???? după ce a distrus toate instituțiile consiliului județean și a pus doar șefi incapabili și nesimțiți? Măi Ștef, cred că și mamei tale îi e rușine de tine!!! Mai bine te-ai duce cît mai departe de Satu Mare, dar pt asta e nevoie de bun simț iar un arogant și ticălos ca tine clar nu are așa ceva. Sperăm să ajungi pe Mileniului cît mai repede, ne va face plăcere să te vizităm acolo.Poate îl iei cu tine și pe bardul de la Odoreu că acolo i-ar place tare mult, sînt multe fetițe….

  2. viorel Răspunde

    Tradatorul asta pur si simplu n-a avut noroc.. s-a zbatut ce s-a zbatut, dar ajunge tot in coltul trist al istoriei Satmarului. Pacat, atat talent irosit.. Ai facut de ras partidul carpa, fie Bratianu razbunat !

  3. lupu Răspunde

    Nu e vorba de noroc, ce a semănat, aceea a cules. S-a înconjurat de incompetenți, guralivi, nesimțiți, dar poporul nu poate fi batjocorit la nesfîrșit. Ștef să aibă parte de azi înainte de toată bătaia de joc pe care a facut-o el cu oamenii cinstiți și buni. Dumnezeu există!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.