Ultima actualizare: ieri, 22:30
Locale

Dorel Coica vrea demisia lui Geoană și curățenie generală în PSD

dorel coica psdPrimarul Dorel Coica, preşedinte al organizaţiei municipale a PSD Satu Mare și președinte executiv al filialei județene a PSD Satu Mare a solicitat astăzi în mod public, demisia lui Mircea Geoană din funcţia de senator, el fiind de părere că este necesară o reformă la nivelul întregului partid, astfel încât cei care au probleme cu legea să nu mai fie în faţă.

Primarul i-a criticat dur pe cei excluşi din PSD care au anunţat că îşi fac partid, explicând că “există o frăţie ascunsă între Geoană, primarul almanahe care este, Voicu, generalul care este în puşcărie, Hrebenciuc care este în puşcărie, Iliescu fostul şef al SPP-ului, care au dorit să pună mâna pe PSD“.

În opinia sa cuplul Mircea Geoană – “primarul almanahe care este” Marian Vanghelie, seamănă cu un cuplu comic din istoria cinematografiei, Stan şi Bran. “Diferenţa este următoarea: cuplul Stan şi Bran a făcut oamenii să zâmbească, i-au făcut să se distreze şi au făcut lumea să râdă. Acest cuplu Geoană – Vanghelie s-a făcut de râs în faţa lumii, deci e o diferenţă foarte mare“, a precizat acesta.

El este supărat pe Mircea Geoană şi din cauza faptului că după ce a obţinut funcţia de preşedinte al PSD la nivel naţional a promis că va face curăţeni în partid, inclusiv la Satu Mare, dar nu a făcut acest lucru şi l-a mai acuzat pe Mircea Geoană că a fost promovat de partid în funcţii foarte bine plătite, şi-a urmărut interesul personal şi n-a fost în stare să-şi construiască o casă, locuind tot la stat, de unde este tot timpul amenințat cu evacuarea.

Eu i-aş face o recomandare dlui Geoană: dacă are puţină demnitate, dacă are caracter, aşa cum spune, dacă are bărbăţie, așa cum susține, să-şi depună mandatul de senator, să-l ia pe primarul almanahe, să meargă la Dăbuleni şi acolo poate să ocupe funcţia de preşedinte al asociaţiei crescătorilor de pepeni“, a spus ironic primarul.

În opinia sa, nimeni din PSD nu va adera la acest grup, chiar dacă în partid “sunt şi oameni care n-ar trebui să fie aici, oameni care ar trebuie să-şi vadă de altceva”. El şi-a exprimat convingerea că PSD va rămâne un partid unit, sperând că actuala conducere să facă curăţenie.

Reforma trebuie să înceapă de sus în jos, de la cei care sunt compromişi, care sunt în cercetare, care au dosare penale, care aduc o pată de ruşine pentru imaginea PSD. Trebuie pornită de sus şi dusă până la nivel de organizaţii comunale, toţi care nu ne reprezintă, care nu împărtăşesc ideile noastre, care sunt compromişi  trebuie să plece. Să rămână un partid social corect, flexibil, să aplice ideile europene social democrate“, a mai spus Coica.

Edilul este chiar primul care se oferă să fie analizat în faţa colegilor de partid.

Peste tot se cunosc oamenii care nu au imagine bună la populaţie. Poate ar trebui să încep cu mine, să mă analizez eu, să văd dacă am fost un bun preşedinte, dacă mai pot să fiu un bun preşedinte. Exemplul personal o să-l aplic, dacă colegii mei o să considere că nu am condus foarte bine bineînţeles fac un pas înapoi. Aşa mi se pare corect, lăsăm pe alcineva să vină“, a punctat primarul.

El preferă să deschidă partidul pentru tineri, deoarece “sunt tineri valoroşi, serioşi, te poţi baza pe ei“.

48 comentarii

  1. Tudor Răspunde

    Ai glume in program, Dorele? Decat sa te .. grija lui Geoana, uita-te langa tine,la badea Govor! Oare asta e demn de a fi ales local? Nu va face de rusine partidul?

  2. dinu Răspunde

    Daca tot e vorba de curatenie in PSD, ar fi bine sa incepi cu dumneata,domnule primar! Stiu ca ati pierdut procesul de la Oradea si urmeaza cel de la Bucuresti.

    • lore Răspunde

      Postaci Udmr au început măcelul sunt îngrijorați de realizările primarului din ultimii doi ani .

  3. andrei iancu lian Răspunde

    Primul care trebuie sa plece este chiar acest specimen,a dus orasul cu 20 de ani inapoi,un mincinos si un primar care nu are nici o realizare ,fara vreun proiect .Toata activitatea lui a fost pe munca lui Ilyes(renovarea teatrului,izolarea de blocuri,camere de supraveghere )etc
    SI NOI SATMARENII ITI CEREM DEMISIA,IAR MANDATUL TAU SE TERMINA CURAND.

    • satmaream Răspunde

      Coica este singurul primar pe care l a avut orașul care a făcut ceva pentru sătmăreni

      • Tudor Răspunde

        Ai glume in program. Coica e o calamitate pentru orasul nostru. Nici siguranta cetateneasca nu ne este asigurata. Cam repede ati uitat de sfarsitul tragil al Gabrielei Dordai!

  4. Laci Răspunde

    Sa va traduc oameni buni..in 2 cuvinte, govoras da-ti demisia!!bv domn primar!!daca reușiți sa scăpați de mafiotul govoras eu va mai votez!!

  5. florica Răspunde

    Un stil de politician dimbovitean stiind ca se rastoarna caruta lui acum iese in fata ,,acest stil poate sa il adopte doar u olten ca el DORELEEEEEE!!!!! ANIIII!! VINE SI AI TERMINAT

  6. unu Răspunde

    Oai de unde treaba buna?
    Ma uit la consilieri – Manuela(i-mi aduce aminte de filmele alea vechi:))) si barbatasu facut mare capitan la exceptional la pompiri

  7. ion Răspunde

    Primul care trebuie sa plece, inaintea lui Geoana, este analfabetul-hotul-ecscrocul-santajustul de Govor! Oare ce face DNA-ul? Chiar nu vor sa inceapa curatenia si la CJ? Tandemul Govor-Stef vor pleca deodata! Nu-i departe ziua!

  8. petre Răspunde

    PRIMUL care trebuie să plece e Govor. Rușinea PSD Satu Mare! Iar PSD să aleagă urgent un președinte care să fie demn de respect și să știe să respecte.

  9. emi Răspunde

    Daca PSD defileaza cu oameni ca Coica este pierdut in2016 ,oameni ca el trebuie sa dispara din peisajul satmarean.
    Coica este un om compromis total.

    • Dinu iovan Răspunde

      EMi sa știi ca ar trebui sa ne deschidem ochii și sa nu ne gândim ca unul e roman sau maghiar ci este primarul nostru al tuturor iar dacă a făcut lucruri bune atunci sa l prețuim nu sa l înjurăm.

  10. gigi Răspunde

    noroc ca nu ceri demisia lui govor.mare om,acest govor,mare caracter.nu te vezi cat esti de penibil?

  11. Pacatosul cel din tai sunt eu............ Răspunde

    Eu cred ca mai legitim e ca Geoana sa-i cerara demisia lui Ponta si gasca lui de infractori care-l inconjoara, dar cu Govor cum ramane…. dupa ce va facut c….ti, ei intortocheate sunt caile domnului, in rest multa sanatate ……??????

  12. mili&vanili Răspunde

    Gata d-le Coica vremea dumneavoastra a trecut,trebuie sa lasati tinerii sa intre in politica ,nu sunteti instare de nimic,orasul arata dezastros iar oamenii sunt diperati de administrarea fondurilor locale.
    Seara cred ca va uitati pe geam si stati cu inima in dinti asteptand duba neagra care v-a veni sa va ia ,nu uitati ce ati facut cu mediclui din Medies,cum umiliti oamenii si ce comportament aveti fata de tinerele din jurul d-voastra.
    Eu cred ca nu peste mult timp Dumnezeu va face dreptate si tot raul ce l-ati facut altora se va razbuna.

    • bolovan Răspunde

      Consiliera consilierului Rațiu a ajuns la calculator acumva al suna pe Gergo și pe Masculik sa înceapă artileria împotriva Primarului ca e groasa ptr ei le taie Ghiusy finanțarea de la Cluj.

  13. maria Răspunde

    o sa plateasca fiecare

  14. gina Răspunde

    I P O C R I T !!!!!!!!!!!!….. in rest nu mai pierd vremea, lumea stie!

  15. cetatean sm Răspunde

    Da n-ai tu treabă cu Geoana!Fă pasul înapoi si dispari din Satu Mare,dorele.Nu avem nevoie de tine în judeţul SM!!!NUIE coica!

    • Pentru maior Răspunde

      AVEM NEVOIE DE UDMR SA PREIA CE A MAI RĂMAS DIN CLĂDIRILE DIN CENTRUL ORAȘ ULUI ȘI CEVA SCOLI ȘI LICEE ȘI APOI SA LE ÎNCHIRIEZE LA PRIMARIE.

  16. OM Răspunde

    NU PESTE MULT TIMP SE VOR IMPLINI 25 DE ANI AE LA Revolutia din decembrie 1989.Perioada care a trecut a fost una de cautari a unei cai de urmat pentru tara noastra. NU A FOST GASITA. Dar iata unele consecinte: Societatea s-a polarizat, pedeoparte au aparut oameni foarte bogati,iar pe de alta parte oameni saraci care nu au un acoperis deasupra capului Dupa cum remarca unii analisti economia Romaniei a fost distrusa in procent de 80% dupa revolutie.Asa spre exemplu in Satu mare in 1989 erau circa 135000 locuri de munca.Unio=13000, I P L=6000,Mondiala=5000 23August3200,Ifet= 1800,I T ARDELEANA=2000,Solidaritatea=1000,Industria Alimentara[Paine,prelucrarea laptelui,Fc de bere ,Abator,]=3000, Cooperatia mestesugaresca=15000,TRicotex2200 .Doua institute de cercetari CEPROM si CCITAC,plus Statiunea de cercetari de la Livada si statiunea de cercetari pomicole de la Vetis,Industria mica ,I J C< I M C< T C I cu alte cateva mii de locuri de munca. 7 I A S-uri, UN numar mare de S M T-uri,si nu in ultimul rand un numar mare de multhulitele C A P =uri. Complexe de animale ,O bogata structura de invatamant cu profesori de inalta probitate profesionala.O retea de unitati sanitare in continua perfectionare e.t c La toate acestea se pot adauga locurile de munca din CAREI,TASNAD, NEGRESTI OAS si in majorilatea comunelor din judet.Intreprinderi de transporturi,si C F R .LE_AM enumerat toate acestea ca tinerii de astazi sa-si faca imaginea ddespre cum arata SATMARUL NOSTRU MILENAR. ACUM NE LUPTAM CU TOT FELUL DE GRUPURI DE INTERESE GRUPATI IN PARTIDE.Culmea e ca partidele sunt conduse nu neaparat de oameni pregatiti si capabili. Nu todeauna in fruntea institutiilor publice sunt promovati oameni competenti. Asa se face ca in administratie conduc politicieni ,desi administratia este in principal domeniul juristilor.Si altii pot lucra in administratie dar nu pot face cariera.De aceea mediocritatea este prezenta in foarte multe locuri. Obiectivul principal il constituie lupta pentru putere si nu marile probleme sociale ale oamenilor. Am putea vorbi multe. Cred ca oamenii isi doresc sa traiasca mai bine,sa aiba siguranta zilei de maine si nu lupte politice fara rost.Conducatorii trebuie sa fie oameni model si nu candidati la puscarii. De aceea sunt de acord ca trebuie repede facuta curatenie. DAR CUM SE VA FACE?

    • european Răspunde

      Ai uitat de foame, frig, securitate, cozi uriase, 2 ore program tv, disperare si umilinta.
      In rest, ai date exactd, ca un adevarat activist comunist ce esti!

  17. raul Răspunde

    Coica este intr-o situatie compromisa, in cei doi ani jumate nu a făcut nimic important in oraș, acest fapt este confirmat si din interiorul partidului . s-a văzut si la prezidetiale , rezultatul a fost dezastruos. Acum se lipește de șefi cu declsratia asta, dar nimeni nu il ia in serios nici in Satu Mare nici la Bucale. Iar Govor știe foarte bine ca doctorul este in spatele inregistrarilor ce au ajuns la arealitatea TV si il va termina pe camaradul Coica. Acum se știe deja ce caracter infect este doctorul, mai avem un an jumate si il fugarimnacasa in Oltenia!

    • cetatean onest Răspunde

      Câtă răutate din partea unor cetățeni poi cu m sa plece dacă e singurul primar care a pus făcut ceva pentru Oraș mai bine a ți pleca voi .

      • Tudor Răspunde

        E cel mai slab primar pe care l-a avut Satmarul.

        • mircea Răspunde

          Comentariile Udmr sunt adevărate doar dacă ne raportam la interesele episcopiei sî a unor firme sin Ungaria atunci da așa este Coica e cel mai slab din punctele astea de vedere.

  18. florin Răspunde

    Dorele mai explicit si pe intelesul celor care au mancat fasole cu carnati de 1decembrie,vrei capul lui baciul govor,numai ca mare atentie la al tau!!!:)))

  19. orășean Răspunde

    Eu oricum votez Coica ne a scăpat de noroi și de evul mediu în care am trăit pana acuma.

  20. dumitru Răspunde

    Felicitari Coica

  21. satmarean Răspunde

    Coica esti o mare dezamagire. Dupa ce anul trecut, de sarbatorile de iarna, ai impodobit tot orasul, avand interes pur electoral, acum ai renuntat sa te ocupi de cartiere, dupa ce in campania pentru prezidentiale fiecare stalp era “impodobit” cu portretul lui Ponta.Rusine, Coica! Te-ai inconjurat de oameni slabi.Ai un city-manager de doi bani si o viceprimarita buna doar de gura,iar unii ar zice ca e buna si de…Daca nu intelegi mesajul, poti sa-l intrebi pe Stefaneala sau pe vanzatorul de covoare pe care l-ai pus manager.

  22. Antal Răspunde

    Satmarean, eu sunt cetățean de etnie maghiara și î ți spun sincer ca al voi vota pe Coica acuma se vede diferența Dintre el și ceilalți primari mai ales Ghiusy.

    • Antonius Răspunde

      Draga Antal, asa esti ungur precum eu slovac. Insa, din pacate, sunt roman, dar la viitoarele alegeri locale votez UDMR, mai ales daca vor avea inspiratia sa-l promoveze pe dl. consilier Butka.

      Mai in gluma sau mai in serios, dupa experimentul Coica/Stef, in Satu Mare UDMR va castiga detasat alegerile chiar daca nu va candida. Numai sa mai ramane ceva din orasul acesta in 2016…in afara de sediul PSD

      • Anton Răspunde

        Butka nu a realizat nimic in viata lui. Toata viata asta a trait pe spinarea lui taica-sau. In consiliul local timp de 2 ani si jumatate nici un proiect de hotarare nu a initiat, numai poze face si latra toata ziua.

        A venit cu mare tam-tam ca va alunga ciorile din oras :))) Esec total, orasul in continuare ii plin de rahat de ciori.

        Este un pampalau, nici pt. functia de administrator bloc n-ar face fata.

        Mai bine Cehi, Kereskenyi sau Pataki.

  23. RENTEA Răspunde

    acest mafiot de primar cu singe oltenesc , l-a inregistrat pe govor. de fapt domnul RENTEA l-a inregistrat , dar asteptam cu interes un control la cabinetele DOCTOR COICA

  24. rockman Răspunde

    Maskulik si Butka, tusea si junghiul administratiei locale. Cel putin Butka, a facut un maaare festival stradal care a fost un mare fas. Ori nu prea il ajuta mintea, ori ne crede pe noi prea prosti!

  25. babutza Răspunde

    Traim in orasul lui dorel. Asta de fiecare data cand se piaptana are cate o idee buna. Calculati cam cate a avut de cand e primar.

  26. vlad dracul Răspunde

    cind scapam de DOREL COSTEL COICA???? multumesc pentr raspunsuri, si ma refer la CHELUL OLTEAN PRIMAR CARE SI-A BATUT JOC DE SATMARENI, va multumesc pentr raspunsuri

  27. George Răspunde

    O idee …
    ” Potrivit Legii nr. 286 din 6 iulie 2006 pentru modificarea si completarea Legii administratiei publice locale nr. 215/2001:
    “Art. 73. – (1) Mandatul primarului inceteaza ca urmare a rezultatului unui referendum local avand ca obiect demiterea acestuia, organizat in conditiile legii, conform procedurii prevazute la art. 58 alin. (3)-(7).
    (2) Referendumul pentru incetarea mandatului primarului se organizeaza ca urmare a cererii adresate in acest sens prefectului de locuitorii comunei, orasului sau municipiului, ca urmare a nesocotirii de catre acesta a intereselor generale ale colectivitatii locale sau a neexercitarii atributiilor ce ii revin, potrivit legii, inclusiv a celor pe care le exercita ca reprezentant al statului.
    (4) Organizarea referendumului trebuie sa fie solicitata, in scris, de cel putin 25% dintre locuitorii cu drept de vot. Acest procent trebuie sa fie realizat in fiecare dintre localitatile componente ale comunei, orasului sau municipiului.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.