Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

O femeie s-a spânzurat cu cordonul de la capot în Spitalul Vechi din Satu Mare

spitalul vechi satu mareO femeie internată în Spitalul Vechi din Satu Mare a încercat să se sinucidă miercuri, folosind cordonul de la capot. Pacienta, de 54 de ani, din Botiz, era internată pe secţia de oftalmologie cu glaucom şi acuza mari dureri la cap.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Spitalului Judeţean, Constantin Demian, pacienta a fost trimisă miercuri la un ecograf, iar la un moment a intrat în toaletă, unde s-a agăţat cu cordonul de la halat de o ţeavă din baie. Femeia a fost descoperită de o infirmieră, care şi-a alertat colegii şi a chemat SMURD-ul.

Pacienta se află internată în secţia de reanimare, fiind inconştientă şi intubată. Aceasta nu era în evidenţe cu probleme psihice.

Membrii familiei au cerut astăzi explicaţii cu privire la modul în care s-a produs evenimentul, cu atât mai mult cu cât nu a avut tentative de sinucidere. Femeia acuza dureri foarte mari la cap şi cerea calmante.

Demian a afirmat că vor fi verificate toate documentele şi dacă va fi cazul, va fi sesizată şi comisia de disciplină.

Un comentariu

  1. cetatean Răspunde

    A fost ambulanta la caz nu un echipaj de la smurd. Sa va documentati ziaristilor sa vedeti daca au foaie de solicitare. Smurd satu mare nu are medic pt ca inca nu s-a deschis terapia mobila la smurd satu mare pe motiv ca nu sunt medici. Ce zice COica ca nu functioneaza terapia mobila de la smurd satu mare? Masina sta de 3 ani nefolosita la smurd.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.