Ultima actualizare: ieri, 22:26

Locale

Testare HIV la DSP Satu Mare. Vezi cine beneficiază de analize gratuite

testare hivBiroul de Consiliere și testare HIV/SIDA din cadrul Direcției de Sănătate Publică (SANEPID) desfășoară următoarele activități:

Consilierea prin care se urmăresc: furnizarea de informații corecte, complete și actualizate privind infecția cu HIV și mijloacele de prevenire, evaluarea personalizată a factorilor de risc și realizarea unui plan de reducere a riscului. Informațiile schimbate între persoana consiliată și consilier sunt confidențiale.

Persoana consiliată este ajutată să identifice și să conștientizeze factorii de risc la care a fost expusă.

Testarea HIV este gratuita, voluntara¸ realizata pe baza consimtamantului informat al persoanei, insotita de consiliere pre si post-testare, cu respectarea confidentialitatii.

Testarea  si consilierea HIV sunt servicii gratuite pentru următoarele categorii de populație:

– grupe cu risc de expunere: persoane cu infecţii cu transmitere sexuală, persoane cu TBC, nou-născuţi din mame seropozitive, donatori de sânge, personal medico-sanitar, hemodializaţi, transfuzaţi, utilizatori de droguri injectabile, deţinuţi, bărbaţi care practică sexul cu persoane de acelaşi sex, persoane care practică sex comercial, contacţi cu persoane infectate HIV, persoane cu parteneri sexuali multipli, viol/abuz sexual, şoferi de transport internaţional, marinari de cursă lungă, persoane cu sejur mai lung de 6 luni în străinătate, persoane care au lucrat mai mult de 6 luni în străinătate.

Pentru populatia cu risc de expunere, mai sus menționată, care se adresează voluntar Biroului de Consiliere, testarea prin program se va efectua gratuit în limita a două testări/persoana/an.

Comunicarea rezultatului testarii se stabilește de comun acord cu persoana testată, în cadrul consilierii post-testare.

Programul Biroului de Consiliere si Testare este:  marți și joi  între orele 9-12.

Sursa: DSP Satu Mare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.