Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

Copil accidentat pe trecerea de pietoni. Șoferul a fugit de la locul accidentului

Accident trecere pietoniJoi în jurul prânzului polițiștii rutieri careieni au fost sesizați de către  un bărbat despre faptul că , în aceiași zi în jurul orei 08.00 fiul său în vârstă de 9 ani a fost accidentat de un autoturism, iar conducătorul auto a părăsit locul producerii evenimentului.

În urma impactului minorul a fost rănit ușor, acesta a fost transportat la Spitalul din Carei, unde în urma investigațiilor medicale efectuate a fost diagnosticat cu plăgi escoriate zona membrelor superioare.

Din cercetările efectuate s-a stabilit că băiețelul se afla angajat în traversarea regulamentară a străzii, pe trecerea pentru pietoni, în momentul în care a fost acroșat.

Polițiștii au intrat în alertă și au desfășurat activități continue pentru identificarea conducătorului auto care a produs evenimentul. Eforturile lor nu au fost zadarnice, astfel în cursul zilei de vineri, conducătorul auto a fost identificat, este vorba despre Zoltan V., de 19 ani. Oamenii legii au stabilit că acesta deține permis de conducere din anul 2014.

În situația menționată anterior s-a întocmit dosar penal pentru părăsirea locului producerii unui eveniment rutier soldat cu victime omenești, fără încuviințarea polițiștilor. 

2 comentarii

  1. Bathory Norbert Răspunde

    toata lumea fuge pe trecerea de pietoni fara sa se asigure nu poti cu masina sa te opresti intr-o secunda iar copii nu sant educati deloc

    • Unu' Răspunde

      Pe tine ca sofer, legea te OBLIGA sa REDUCI viteza in apropierea trecerii de pietoni! Tocmai pentru ca copii nu sunt educati deloc!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.