Ultima actualizare: ieri, 22:30
Locale

Bihorean urmărit național pentru înșelăciune, reținut la frontieră

descărcare (7)Poliţiştii de frontieră din cadrul PTF Petea au reținut, la intrarea în țară, un cetăţean român, pe numele căruia era emis un mandat european de arestare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la înşelăciune.

Marți, 24 februarie 2015, în jurul orei 21.30, la Punctul de Trecere a Frontierei Petea s-a prezentat pentru a intra în țară Andrei S., în vârstă de 50 de ani, din municipiul Oradea, județul Bihor.

Cu ocazia formalităților pentru intrarea în țară, la controlul de frontieră, polițiștii de frontieră au constatat că bărbatul figurează ca fiind urmărit naţional.

Pe numele lui, Tribunalul Bucureşti a emis un mandat european de arestare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la înşelăciune.

Bihoreanul a fost predat de polițiștii de frontieră unui echipaj din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale de la IPJ Satu Mare.

Sursa: ITPF Sighetul Marmației

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.