Un pompier din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Someș Satu Mare a fost cel care, alături de un alt bărbat, a scos-o din Someș pe fata de 16 ani care s-a aruncat în Someș de pe podul Golescu.
Subofițerul Ștef Mihai Nicolae se afla în timpul liber, era pe balconul apartamentului său și a văzut cum se agită lumea pe dig după ce tânăra s-a aruncat de pe mijlocul podului.
„Am alergat spre dig, am văzut-o pe fată în apă, era cam la un metru, malul era foarte abrupt. Fata era spre mal și cu un domn care era acolo, de vreo 47 de ani, am prins-o și am tras-o afară din apă. Ne-am odihnit puțin după care am tras-o mai în afară, era foarte greu. Pe urmă au sosit domnii polițai. N-am putut s-o scoatem de pe malul Someșului pentru că am alunecat, ne-au ajutat și domnii polițai, am făcut cordon”, a spus eroul.
După ce au scos-o pe fata inconștientă la mal, au dezbrăcat-o de hainele ude, au învelit-o cu o pătură ce a adus-o de acasă o femeie și au predat-o ambulanței.
Tânăra a fost transportată la spital, unde și-a revenit. Se pare că s-a aruncat de pe pod după ce a suferit o decepție în dragoste.
Plutonierul major este angajat la ISU Someș Satu Mare din anul 2006, şi îşi desfăşoară activitatea ca și conducător autospeciale – pompier în cadrul Detaşamentului de pompieri Satu Mare. El a mărturisit că nu s-a gândit nicio clipă că își riscă viața pentru a o salva pe fată. Chiar dacă nu a fost contactat de familia fetei pentru a-i mulțumi, el consideră că răsplata sufletească este cea mai mare, fiind bucuros că a reușit să salveze o viață.
”Curajul, experienţa profesională, dar şi spiritul civic de care a dat dovadă în acele momente nu l-au lăsat să stea nepăsător. Fără să stea pe gânduri, el a reuşit să o scoată pe tânăra, să îi evalueze starea de sănătate şi să ofere informaţii preţioase echipajului de pe ambulanţa de terapie intensivă Smurd. Conducerea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Someș Satu Mare îl felicită pe tânărul pompier pentru implicarea şi devotamentul de care a dat dovadă. O faptă eroică vorbeşte totdeauna inimii. Ea găseşte singură drumul spre sufletul nostru şi ne stârneşte admiraţia, respectul şi recunoştinţa”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Satu Mare, lt.col. Aurel Ulici.
Pentru fapta sa, comanda ISU Satu Mare va propune Inspectoratului General pentru Situații de Urgență avansarea la excepțional și acordarea unei distincții onorifice din partea Ministerului de Interne.
Felicitari pentru curajul tau!
Felicitari!
Un șincer șinmare BRAVO subofițerului Ștef Mihai Nicolae și pescarului care l-a ajutat.
Iar fătuța care a făcut gestul necugetat să-și bage bine mințile in căpșor.
Viața este doar una, alta nu-i și unica viață chiar merită trăită.
FELICITARI SINCERE! Iata asa arata un adevarat erou,da, erou! Si-a riscat viata aruncandu-se in apa rece de februarie fara sa se gandeasca la el. Bravo. Sa-i vedeti acuma pe stef si govor + alti politruci ,cum se vor inghesui in poza cu EROUL! Ca doar este rost de facut niste voturi! D-le STEF,nu intrati in jocul lor,cu toate ca sunteti tot Stef. Ramaneti acelasi OM modest! Inca odata FELICITARI! P.S. Un premiu pt. acest om ar fi frumos,il merita cu prisosinta ,deoarece sunt sigur ca salariul sau este jenent de mic.
FELICITARI SI MULTUMIRI DIN PARTEA RUDELOR *** VOM FI RECUNASCATORI *** SUNTETI UN EROU MARE ***
felicitari
felicitari
felicitari
felicitari
felicitari
Felicitari! Pentru o asemenea fapta ar merita sa ajunga ofiter ISU, i se potriveste de minune ceea ce face. A salva viata unui om in timpul liber, punandu-si in pericol viata, este un test mult mai important si mai greu decat un examen birocratic.
Un semn ca d-zeu mai are planuri cu fata asta,nu degeaba a fost salvata,ptr ca nu toti au avut acest noroc ca si fata asta,felicitari ptr salvatori ,!!!!
Bravo!!!
Felicitari salvatorilor …
Felicitari salvatorilor …