Ultima actualizare: azi, 09:48
Locale

Jandarmii au prins un agresor ce a atacat un agent de pază

jandarmeriaÎn noaptea de sâmbătă spre duminică, 15 februarie a.c., în jurul orei 02.00, jandarmii careieni au fost solicitaţi de către dispecerul de serviciu al unităţii de poliţie în baza apelului unic de urgenţă 112,  să intervină pentru aplanarea unui conflict iscat la un local din municipiul Carei,  situat pe strada 1 Decembrie 1918, unde un agent de ordine a reclamat că a fost agresat de către două persoane.    

Deplasându-se de urgenţă la solicitare, jandarmii careieni au găsit agentul de pază, care fusese agresat de doi bărbaţi, ce au reuşit să fugă de la locul faptei.
Agentul intervenise pentru a potoli doi   bărbaţi care,  aflaţi sub influenţa băuturilor alcoolice, au provocat scandal şi au distrus mai multe bunuri din local. Jandarmii  careieni  porniţi în căutarea acestora, au găsit şi  identificat pe unul dintre cei doi, ca fiind Cătălin C, în vârstă de 34 de ani din Carei.

Jandarmii i-au întocmit bărbatului actele premergătoare sub aspectul săvărşirii infracţiunii de “Lovire şi alte violenţe ”, faptă prevăzută şi sancţionată de  art. 193 din Codul penal  ”Ameninţare ” faptă prevăzută şi sancţionată de  art. 206 şi ,,Distrugere”, faptă prevăzută şi sancţionată art. 253 Cod Penal, dosarele fiind înaintate Poliţiei.

Sursa: Jandarmeria Satu Mare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.