Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

Patru tineri ce au dat mai multe spargeri, prinși de polițiști

images (10)La data de 26 februarie 2015, poliţiştii Secţiei  Beltiug şi cei ai Postului de Poliţie Terebeşti au organizat o acţiune pentru prevenirea şi combaterea furturilor din locuinţe pe raza localităţii Terebeşti.

În acest context şi în urma activităţilor specifice desfăşurate au fost identificate 4 persoane cu vârste cuprinse între 15 şi 22 de ani, bănuite de comiterea unor infracţiuni de furt. Din cercetările efectuate s-a stabilit că cei 4 tineri ar fi pătruns în incinta a trei locuinţe din comuna Terebeşti de unde ar fi sustras bunuri alimentare şi aparate electrice, prejudiciul cauzat ridicându-se la 4800 lei. În urma extinderii cercetărilor prejudiciul a fost recuperat parţial.

Cercetările continuă, persoanele fiind cercetate în stare de libertate. În cauză s-au întocmit dosare penale sub aspectul comiterii infracţiunii de furt.

Sursa: IPJ Satu Mare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.