Ultima actualizare: azi, 16:16
Locale

Petre Mureşan: Suntem obligaţi să ne asumăm guvernarea!

Petre MuresanCo-preşedintele PNL Satu Mare, Petre Mureşan, a afirmat astăzi, într-o conferinţă de presă, că se lucrează la constituirea unei noi majorităţi parlamentare, liberalii fiind obligaţi să facă acest lucru după votul din 16 noiembrie.

Ştim că nu numai Ponta a fost sancţionat la vot, a fost sancţionat întreg PSD-ul, ştim că şi-a pierdut legitimitatea şi că populaţia României aşteaptă într-adevăr să fie pusă în aplicare promisiunea preşedintelui “România lucrului bine făcut”. Ori, acest fapt nu se poate nicidecum realiza cu un guvern ineficient, neproductiv, care şi-a ratat toate obiectivele, care nu şi-a ţinut promisiunile. Dacă ne gândim la semnificaţia votului din 16 noiembrie, suntem obligaţi să ne asumăm guvernarea. Deci Consiliul Naţional al PNL a adoptat rezoluţia institulată “Noul PNL, Noua Guvernare”. Dorim să ne asumăm guvernarea pentru a duce până la capăt voinţa electoratului exprimată în 16 noiembrie 2014. Locul PSD-ului şi a lui Ponta nu este nicidecum în fruntea României, nicidecum la Palatul Victoria. Pentru acest fapt PNL îşi asumă răspunderea alcătuirii unei noi majorităţi parlamentare. Totodată, este necesar un parteneriat real între preşedinte şi guvern, având ca scop unic realizarea României lucrului bine făcut. Se lucrează la o nouă majoritate parlamentară, aşteptăm să se finalizeze proiectul nostru de guvernare şi sper că acest guvern va fi trântit printr-o moţiune de cenzură, votată inclusiv de o bună parte a parlamentarilor actualei puteri“, a declarat Mureşan.

Acesta a explicat că la nivel judeţean până în 2017 nu o să aibă loc alegeri, la nivel central s-a emis o hotărâre prin care vechile birouri politice judeţene rămân valabile, dar s-a mai creat Comitetul Executiv Judeţean, format din 24 de membri la Satu Mare, din care, prin algoritm, 15 sunt din fostul PDL şi 9 din fostul PNL. Cei doi copreşedinţi rămân mai departe.

Avem ca şi termen de constituirea acestui comitet executiv judeţean până în 28 februarie, iar la nivel de municipii, oraşe şi comune termenul este 31 martie“, a mai spus Mureşan.

5 comentarii

  1. CRISTI Răspunde

    MAI DACA AM AJUNS CA ACEST IPOCRIT ANALFABET SA NE DEA LECTII IN SATU MARE SINTEM DUSI RAU DE TOT …OARE NU VINE DNA SI LA EL CU, CONTRACTELE BLATUITE DE LA CLUJ

    • birta Răspunde

      @ Cristi,vorbesti de Govor,nu?

      • CRISTI Răspunde

        nu domnule Brita vorbesc chiar de acest imbecil cu ochelari cu diplome de facultate false pe la Pitesti ,a vrut sa fie prefect dar avea 8 clase acum are diplome ca facultate sigur nu a facut doar ca a fost recompensat cu niste contracte bune cu statul

  2. Daniel Răspunde

    Govor are ceva firme prospere sau cum de reușește sa își cumpere sute de hectare de teren si alte spații comerciale ? Se câștiga oare atât de bine din televiziune si fițuici numite ziare? Stie cineva?

    • lucid Răspunde

      Hei postăvi, postăvi, ce lucrați în draci! Dar lucrați degeaba, asta vă e treaba!
      Chiar, ați ieșit la atac pe față, boilor?
      PNL a murit, trăiască PDL!!!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.