Ultima actualizare: ieri, 22:30
Locale

Târgul mărţişorului tradiţional, la a III-a ediţie în Negreşti-Oaş

targ-martisor2Primăria şi Consiliul Local Negreşti-Oaş, prin Casa Orăşenească de Cultură Negreşti-Oaş, în colaborare cu instituţiile de învăţământ și ONG-urile din oraş organizează cea de-a treia ediție a Târgului Mărţişorului Tradiţional. Târgul se va deschide joi, 26 februarie, de la ora 10.30, în centrul oraşului Negreşti-Oaş și se va închide sâmbătă, 28 februarie.

Scopul evenimentului este acela de a identifica, stimula şi valorifica potenţialului artistic al copiilor prin realizarea unor creații artistice originale. Obiectivele proiectului sunt stimularea creativităţii și dezvoltarea abilităţilor de comunicare prin limbaj artistic, identificarea și transpunerea în produse artistice (mărțișoare, felicitări) a unor elemente de artă tradițională românească şi identificarea propriilor valori artistice și ale comunității din care fac parte.

În cadrul orelor de curs sau a unor activități extracurriculare, sub îndrumarea profesorilor coordonatori, școlarii și preșcolarii din Negrești-Oaș au realizat mărțișoare tradiționale și felicitări, utilizând diferite tehnici de lucru și materiale diverse și încercând să păstreze specificul artei populare din Țara Oașului. În final, fiecare instituţie de învăţământ va pregăti un stand în centrul oraşului Negreşti-Oaş, unde vor fi expuse spre vânzare mărțișoarele și felicitările realizate de elevi şi de meşterii populari. Spațiul pentru amenajarea standului va fi pus la dispoziție de primărie. Exponatele vor fi vândute pe durata târgului, banii încasați urmând a fi utilizați de către elevi sau preșcolari pentru alte activități culturale și de voluntariat.

Primarul oraşului Negreşti-Oaş, Aurelia Fedorca, spune că scopul organizării acestui târg este de a implica negreşteni, în special pe cei mici, în viaţa comunităţii şi de a conştientiza importanţa artei tradiţionale.

 “Proiectul a avut mare succes la primele două ediții, motiv pentru care mă aștept ca în acest an să aibă și mai mare succes. Am văzut anii trecuiți că avem copii talentați și știu că voi avea parte de surpize frumoase și în acest an”, a precizat primarul Negreştiului.

Cele mai frumoase standuri vor fi premiate, vineri, de Primărie şi Consiliul Local. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.