Ultima actualizare: azi, 12:13
Locale

FOTO. Cum și-a montat un polițist din județul Satu Mare folii pe Dusterul de serviciu

O autospecială de poliție din județul Satu Mare a avut folii aplicate pe geamurile laterale din spate și pe lunetă, acestea fiind îndepărtate în urma unor verificări efectuate de Compartimentul Control Intern al IPJ Satu Mare. Potrivit instituției, foliile ar fi fost montate la inițiativa unui angajat, fără aprobarea conducerii inspectoratului.

Cazul a pornit de la o sesizare făcută de un sătmărean, care a reclamat existența unor folii pe geamurile unei autospeciale de poliție și a cerut verificarea legalității acestora. Inițial, IPJ Satu Mare i-a comunicat că verificările efectuate nu au identificat nereguli, precizând că geamurile laterale din față și parbrizul nu aveau folii suplimentare și se aflau în configurația standard de fabricație.

Ulterior, în urma unei noi petiții, cazul a ajuns la Compartimentul Control Intern, care a verificat modul în care fusese soluționată sesizarea inițială și a dispus verificarea autospecialei. În urma controlului, comisia constituită la nivelul inspectoratului a constatat că pe geamurile laterale din spate și pe lunetă erau aplicate folii. Acestea au fost îndepărtate, iar autospeciala a fost readusă la starea inițială.

Potrivit răspunsului oficial al IPJ Satu Mare, foliile au fost montate la inițiativa proprie a unui lucrător din cadrul subunității de poliție, fără ca acesta să informeze în prealabil inspectoratul și fără să obțină aprobarea factorilor decizionali pentru efectuarea intervenției.

Poliția a mai precizat că, în urma verificărilor, au fost întocmite documente de constatare, urmând să fie dispuse măsurile legale care se impun, inclusiv de natură administrativă sau disciplinară, în funcție de neregulile constatate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.