Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

„Dar din dar se face Rai!” – un nou proiect filantopic la Călineşti-Oaş

Vizita familii sarace Calinesti-OasGrupa de catehizare a Parohiei Ortodoxe din Călineşti-Oaş, anul trecut, a reuşit să arate întregii comunităţi că iubirea semenilor nu ţine cont de bariere sociale. Prin intermediul proiectului de educaţie misionar-filantropică „Dăruind vei dobândi!”, tinerii din parohie au ajutat ca sărbătoarea Învierii Domnului să fie mai luminoasă pentru cei 12 copii instituţionalizaţi în aşezământul social „Casa Soarelui”, proiectul din Protopopiatul Oaşfiind premiat cu locul secund la Concursul Naţional de proiecteiniţiat de Patriarhia Română.

Deşi proiectele au de obicei o anumită perioadă de desfăşurare, tinerii din Călineşti-Oaş au ajuns la concluzia că a face bine este un act perpetuu, nu unul secvenţial. În acest sens, prietenia dintre parohie, grupa de catehizare şi copiii din Casa Soarelui s-a văzut inclusiv la trecerea în noul an, când seara de revelion a fost petrecută împreună, tocmai în Casa Soarelui.

Revelion la Casa SoareluiŞi  în acest an, sub îndrumarea preotului paroh Găvrilă Mihalca şi cea a profesorului Ioan Popa-Bota, grupa de cateheză a iniţiat proiectul de educaţie misionar-filantropică „Dar din dar se face Rai!”, proiect ce va participa la concursul național de proiecte duhovnicești „Mâni întinse spre lucrarea poruncilor lui Dumnezeu”, concurs organizat de către Patriarhia Română cu prilejul Anului omagial al misiunii parohiei şi mănăstirii azi.

Menţionăm câteva obiective ale proiectului: integrarea socială a copiilor instituţionalizaţi în casa de tip familial “Casa Soarelui , Implicarea  tinerilor din grupa de catehizare în rezolvarea cazurilor sociale   din comunitate,  promovarea valorilor creştine legate de ajutorarea semenilor, valori sintetizate în „marea poruncă a iubirii” precum şi dinamizarea întregii comunităţi parohiale şi implicarea acesteia în campaniile de ajutorare.

Acţiuniledesfăşurate în cadrul proiectului au fost următoarele:

  • 26 decembrie 2014 – întâlnirea cu elevii din grupa de catehizare pentru prezentarea proiectului, pentru consultare şi pentru stabilirea detaliilor
  • 27 decembrie 2014 – concert de colindeîn cadrul Sfintei Liturghii (la chinonic), în interpretarea tinerilor din grupa de catehizare (8 colinde)
  • 31 decembrie 2014 – împreunăsărbătorireatreceriiîn noul an calendaristic împreună cu copiii instituţionalizaţi, la „Casa Soarelui” (Seara de revelion)
  • februarie 2015 – organizareauneicolecte de către grupa de catehizare în colaborare cu Consiliul Parohial, pentru ajutorarea financiară a unei familii dezorganizate, cu copiii rămaşi în grija bunicilor, în vederea asigurării unui minim nivel de trai (hrana zilnică şi medicamente). Suma dăruită familiei G. Iacob este de 760 RON.
  • 7 Martie 2015 – vizitarea unor colegi de şcoală cu situaţie dificilă. În cadrul acesteia au fost oferite familiei G. Ioan şi Maria mai multe bunuri (haine, alimente neperisabile); menţionăm că această familie are în întreţinereşi o bătrână aflată în incapacitatea de a se deplasa.
  • 7 Martie 2015 – ajutorarea unui credincios cu probleme medicale locomotorii şi cu situaţie materială precara (B. Vasile); tinerii din grupa de catehizare au ajutat la curăţareacurţii; la sfârşitul anului 2014, acesta a fost susţinut de către Consiliul Parohial şi de întreaga comunitate prin achiziţia de materiale de construcţii necesare consolidării căsuţei în care locuieşte, materiale în valoare de 800 RON. Primăria comunei Călineşti-Oaş a contribuit prin punerea microbusului şcolar la dispoziţia grupei de catehizare pentru deplasarea la familiile respective, distanţele dintre case fiind destul de mari.
  • 16-21 martie 2015 – demararea proiectului “Grădina Soarelui”. Pe terenul din proximitatea bisericii a început amenajarea unei grădini ecologice de zarzavaturi, pentru copiii instituţionalizaţi în Casa Soarelui. Grădina va fi îngrijită de grupa de catehizare împreună cu clasele gimnaziale ale Şcolii Călineşti-Oaş. Fiecare clasă va „adopta” o anumită cultură pe care o va îngriji. Produsele agricole rezultate vor fi donate Casei Soarelui şi familiilor cu situaţie social precară.

Muncă la Grădina Soarelui

Din nou, sub auspiciile Anului omagial al misiunii parohiei şi mănăstirii azi,dincolo de ierarhizarea impusă de regula concursului, tinerii vor câștiga spiritual comuniunea cu semenii și cu Dumnezeu.

Prof. Dr. Ioan Popa-Bota

Un comentariu

  1. marius Răspunde

    Ma bucura faptele voastre si imi doresc ca sentimentul pe care l-ati avut voi atunci cand ati daruit, sa-l avem si noi ceilalti cetateni, urmandu-va exemplul.Doamne ajuta!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.