Ultima actualizare: ieri, 22:30
Locale

Donaţii pentru statuia eroului necunoscut. Inițiatorii vor să strângă 100.000 de euro

stauie erou necunoscut satu mareAsociațiile fostelor cadre militare din județ, alături de autoritățile locale, au lansat astăzi o campanie de adunare de fonduri pentru refacerea statuii eroului necunoscut din municipiul Satu Mare. Inițiatorii speră să adune astfel 100.000 de euro, bani necesari pentru refacerea statuii din parcul de lângă Troița din centrul Vechi.

Reprezentanții Asociaţiei Cadrelor Militare Disponibilizate, în Rezervă şi Retragere, asociaţiei Cultul Eroilor Satu Mare, Asociaţiei Tempora, alături de cei ai Prefecturii, Consiliului Județean și Primăriei Satu Mare au susținut o conferință de presă, anunțând că vor sprijini cu toate forțele realizarea acestui proiect.

Mircea Blideran, preşedintele Cultului Eroilor Satu Mare, a spus că în urmă cu 8 ani a apărut această iniţiativă de a încerca să reconstituie un simbol care a reprezentat de-a lungul anilor recunoştinţa populaţiei sătmărene faţă de eroii care şi-au pierdut viaţa în lupte.

Este o onoare să avem alături de noi primarul, preşedintele Consiliului Judeţean şi prefectul judeţului. Mie, de data aceasta, îmi dă garanţia că acest demers al cadrelor militare îşi va găsi finalitatea, aşa cum ar fi trebuit de multă vreme să se întâmple. Noi suntem hotărâţi, pe lângă contribuţia pe care Primăria şi Consiliul Județean o vor avea, ca şi noi cadrele militare, şi cu sprijinul d-lui prefect, şi cadrele din Ministerul de Interne, îşi vor da obolul lor pentru ca această construcţie să prindă contur“, a spus Gheorghe Strâmb.

A fost primul monument de pe graniţa de vest după Primul Război Mondial, un simbol a tot ceea ce s-a întâmplat în cei patru ani de război. Ar fi păcat ca noi, generaţia de astăzi, la împlinirea a 100 de ani de la intrarea României în Primul Război, dar mai ales de la săvârşirea Marii Uniri să nu avem acel monument pe care înaintaşii noştri l-au pus acolo”, a declarat Voicu Şichet, preşedintele asociaţei Tempora.

Primarul Dorel Coica a afirmat că “primăria a îmbrăţişat de la început ideea refacerii acestui monument, şi susţine acest proiect”.

De asemenea, acestui demers i s-a alăturat şi Consiliul Judeţean.

conferinta statuie erou necunoscut 01

Eu cred că acest demers e bine venit. Vreau să înţelegem că pentru Prefectură, Consiliul Judeţean şi Primărie acest monument este extrem de important. Vreau să înţelegem toţi că judeţul are un important monument la Carei, şi poate de aceea a fost amânat acest monument. Ştim foarte bine că este vizitat Careiul de personalităţi, am pus mare accent pe renovarea, reabilitarea acestui monument“, a spus Ştef.

Preşedintele CJ a consideră că trebuie adusă în discuţie poziţia eroilor, fiind de părere că specialitşii ar trebui să se pronunţe dacă statuia să fie mai contemporană pentru a transmite mai bine mesajul.

La rândul său, prefectul Eugeniu Avram a cerut angajaţilor din sistemul public să doneze 2% din impozitul pe venit pentru realizarea statuii.

Ar fi bine ca măcar la 100 de ani de la intrarea României în cel de-al Doilea Război Mondial să avem acest monument în municipiu. E o dorinţă nu numai a noastră ci şi a cetăţenilor, am fost interpelat de mai multe ori. Eu vreau să le cer sătmărenilor să se alăture acestui proiect, este de interes judeţean, şi consider că cei care au posibilităţi materiale şi îşi permit să se alăture demersului nostru, pentru că în timp am dori să încercăm să luăm cât mai puțini bani din bugetul local, să fie o contribuţie a cât mai multor dintre noi. Le cer bugetarilor, funcţionarilor, să se alăture acestui demers numai prin acea soluţie de 2% din impozitul pe venit“, a declarat prefectul.

Conform primelor estimări, valoarea statuii din bronz și amplasarea acesteia ar ajunge la 100.000 de euro. Donațiile se vor face asociației Tempora.

6 comentarii

  1. Tete Răspunde

    Frumoasa initiativa, oricum avem putine statui. Eu as identifica pe toate pe care comunistii l-au desfintat si as reface pe toate. (Cu siguranta unora nu le ar place) Pe de alta parte eroi necunoscuti sunt destui si in zilele noastre, ar merita si ei o statuie.De fapt cu totii suntem eroi necunoscuti, care dintr-un salar mizerabil incercam sa supravetuim.

  2. Marius Donutz Răspunde

    toti cei care au sponzorizat campaniile electorale, pot sa doneze cu acelas spor si pentru refacerea statuii….

  3. cetean turmentat Răspunde

    Dar cu catargul, cucatargul cum a ramas? Parca onor oamenii de bine din poza – nea Voicu, d-l Stramb, d-l Matei au primit acum cativa ani pentru a arbora cel mai mare si mai falnic catar cu cel mai mare si mai colorat tricolor din toata Uniunea Europeana, dar deocamdata nimic. se aude ceva in acest sens?

  4. ardelean Răspunde

    Obol…(vezi OBÓL, (1) oboluri, s. n., (2) oboli, s. m. 1. S. n. Sumă modestă cu care cineva contribuie la o acțiune; ), d-le comandant Stramb.
    Obor…e o piata din Bucuresti, propun deci ca viitoarea suma de bani ceruta de la CJ sa fie pentru ridicarea unei falnice statui a gramaticii limbii romane.

    • Stramb Răspunde

      @ardelean:de acord cu D-voastră.Dar nu eu am transpus spusele din conferința.Inca mai am proprietatea temenilor!

  5. Brdascu Bogdan Răspunde

    Onor asociatie tempora, cum se face ca din proiectul acela cu cel mai falnic catarg si cel mai maret steag….s-a facut o statuie a lui Calvin in centrul Satmarului?
    In rest sanatate, si cati mai multi bani stransi din 2%, sa aveti de iesiri la chermeze prin Carei, si a doua zi in Negresti.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.