Ultima actualizare: azi, 22:26

Locale

Rectificare pozitivă la Consiliul Judeţean: peste 2,5 milioane lei în plus

consiliul judeteanConsilierii judeţeni s-au întrunit astăzi în şedinţă ordinară, aprobând rectificarea bugetului, mai mare cu 2,7 milioane lei faţă de estimări. Spre deosebire de ultimele şedinţe, de data aceasta totul a decurs fără discuţii, fără probleme. Preşedintele Adrian Ştef a declarat că în buget se regăsesc 2,7 milioane de lei în plus, semn că lucrurile merg bine.

Încasările merg mult mai bine faţă de cum am pornit anul. Asta înseamnă că per general la nivel de ţară încasările merg mult mai bine. Dacă a mers prost şi la noi merge prost, dacă încasările merg bine automat merg bine în toată ţara. După primul trimestru, trecând peste politicianisme, încasările sunt mai bune cu două milioane de lei. Asta înseamnă că până la finalul anului putem să ajungem la cinci-şase milioane. În prima parte a anului sunt încasările mai bune pentru că toată lumea îşi plăteşte taxele şi impozitele dacă economia funcţionează”, a delcarat Adrian Ştef.

Banii în plus au fost direcţionaţi în special pentru realizarea de proiecte ce urmează să fie depuse spre finanţare în perioada următoare. Ştef a anunţat că proiectele vizează reabilitarea căminului de bătrâni din Carei, construirea buncărului pentru aparatul de radio terapie promis de Ministerul Sănătăţii, realizarea unui centru de balneo-fizioterapie la spitalul din Tăşnad, alocarea unei sume importante Spitalului din Negreşti Oaş pentru unele dotări conform înţelegerii cu Ministerul Sănătăţii. Au mai fost alocaţi 100.000 de lei pentru construirea unei biserici din lemn în Soconzel, după ce vechiul monument istoric a ars, dotarea serviciului Salvamont de la Luna Şes pentru a putea funcţiona în parametri normali după deschiderea pârtiei.

Potrivit preşedintelui, vor fi întocmite proiecte pentru înfiinţarea a patru societăţi economice sociale pentru persoane cu handicap sau defavorizate. La centrul din Halmeu va fi un atelier de tâmplărie, la cel din Noroieni se va realiza o fabrică de cartoane, la cel din Căuaş se vor realiza împletituri din nuiele iar la centrul din Satu Mare, situat pe str. Gabriel Georgescu, se va amenaja o arhivă digitalizată.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.