Ultima actualizare: azi, 09:44
Locale

Casă muzeu la Certeze (Galerie FOTO)

casa muzeu certeze (1)În centrul comunei Certeze a fost inaugurată astăzi o casă tradiţională specific oşenească. Clădirea a fost cumpărată la propunerea fostului deputat Gheorghe Ciocan în urmă cu mai mulţi ani, şi acum reprezentanţii Muzeului Judeţean au reuşit să o finalizeze, la insistenţele reprezentanţilor Consiliului Judeţean. Deşi nu este foarte veche, fiind clădită în 1947, casa are de fapt rolul de muzeu şi are în interior mobilier vechi.

La inaugurarea oficială au fost prezente oficialităţile care au deschis şi Sâmbra Oilor, de la ministrul dialogului social, Liviu Pop, şi Ioan Mircea Paşcu, la şefii judeţului, prefectul Eugeniu Avram, preşedintele CJ, Adrian Ştef.

După ce casa a fost sfinţită de către preotul ortodox din localitate, care a şi donat terenul pe care a fost aşezată, au urmat discursurile, toţi vorbitorii subliniind că de fapt prin salvarea acesteia se doreşte păstrarea tradiţiilor şi obiceiurilor locale. Astfel, copiii oşenilor care cresc în ţări străine, sau acasă în vile uriaşe, au posibilitatea de a vedea în ce condiţii au crescut strămoşii lor.

Consilierul preşedintelui CJ, Felician Pop, a remarcat că în judeţ nu doar sărăcia ci şi bogăţia au început să distrugă tradiţia. Astfel, dacă în zona Codrului nu s-au păstrat prea multe din cauza sărăciei, în zona Oaşului aproape toate clădirile tradiţionale au fost demolate pentru a face loc noilor vile.

Preşedintele Adrian Ştef le-a spus oşenilor că îi respectă foarte mult, iar ca dovadă faptul că le-a purtat costumul tradiţional în întreaga zi.

El a cerut reprezentanţilor Muzeului Judeţean să aibă grijă de toate celelalte astfel de case muzeu, şi să ia măsuri pentru reabilitarea lor şi introducerea în circuitul turistic.

Radu Ardelean, director al Muzeului Judeţean, a spus că în total în judeţ sunt 16 astfel de case, din care patru în Ţara Oaşului şi aceasta este singura care a fost finalizată şi poate fi vizitată.

Primarul comunei Certeze, Petru Ciocan, a promis în faţa tuturor că va avea grijă de acest obiectiv turistic cu toate că administraţia locală nu a fost implicată în achiziţionarea şi renovarea casei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.