Ultima actualizare: azi, 15:14

Locale

Concert ELECTRO. Trupa BRUM își lansează albumul la Satu Mare

afis BRUMTrupa BRUM din Timișoara vine la Satu Mare pentru a-și lansa albumul de debut TODAY. Vineri, 15 mai, de la ora 21:00, în clubul REVEL, cei trei muzicieni nominalizați la categoria ”Best Electro” vor întâmpina sătmărenii cu compoziții electro într-un mix de stiluri moderne de bas și tobe live, chitare, sinthuri agresive sau ambientale, voci minimale bine încadrate în aranjamente spațiale. Într-un cuvânt BRUM, un trio experimental electro.

BRUM a derivat din Brum Conspiracy si Bumbapa, binecunoscute scenei româneşti prin concertele lor în deschidere la band-uri ca Unkle, Tricky, Sofa Surfers, Pink Martini, Brain Damage şi din cadrul multor festivaluri şi cluburi din Europa. La sfârșitul anului 2014, cei trei muzicieni au fost nominalizați la categoria “Best Electro”, la prima ediție a Premiilor Revistei Sunete. În momentul de față, trupa BRUM a ieșit din studioul de înregistrări, cu albumul de debut, urmând ca acesta să fie lansat și la Satu Mare.

FORMULA BRUM = Căta Vaștagu (Bumbapa, Brum Conspiracy) – chitară, instrumente electronice, Radu Pieloiu (Sebastian Spanache Trio, Thy Veils și multe alte proiecte jazz și experimentale) – tobe, Anghel Mailat (Traveler Trio, Norzeatic Live Band și proiecte experimentale de jazz) – bass.

brum

Seara electro nu se termină după concertul BRUM. Alături de muzicieni audiența este invitată să petreacă la After Party-ul cu Badea (Betakru), magicianul platanelor care va mixa de la drum`n` bass până la dubstep și funky. Debut: în reduta underground La Gazette, Cluj.  De menționat prezența la pupitrul Boiler Club, Cluj; Setup TM, Timișoara; The Shelter, Cluj și un warm-up la Midi Club, Cluj.

Nominalizat la TM: DJ Challenge 2011 Setup TM. În 2014 prezent pe line-up festivalului Blaj Alive, scena electronica main. Primul remix de succes l-a realizat pentru Subcarpați.
Este inițiatorul Iam, Iam, Petrecere!, serie de petreceri ce avut printre invitați pe dj Limun în 2010 – 600 spectatori și co-organizator Audio Fort Gathering 2014 (800).
 
Genuri muzicale: Electro, Indie-Dance

badea

Biletele pentru eveniment vor fi puse în vânzare la partenerii: The Line și Backdoor, la prețul de 10 lei. Pentru cei care nu-și achiziționează în timp util biletele, acestea pot fi cumpărate și de la fața locului, la prețul de 20 lei.

Evenimentul ELECTRO este o inițiativă Project ARTE care își propune să organizeze frecvent evenimente culturale, în Satu Mare, a căror finalitate au ca destinație cazurile sociale, în special copiii defavorizați prin sprijinirea activității lor școlare (achiziții de rechizite școlare, haine, echipamente sportive, etc).

Parteneri: club Revel, The Line, Backdoor, Gerodar, PortalSM.ro, satumareonline.ro, TV 1 Satu Mare, Nord-Vest TV, radio Transilvania Satu Mare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.