Ultima actualizare: azi, 17:36

Locale

O nouă reușită a Școlii de bodyART România. Simona Nistea și Ilona Ilyes, mastertraineri naționali

Juli Przybilka, PrimaGYM (341)Julia Przybilka, director al BodyART School International, s-a aflat duminică pentru prima oară în România pentru a acorda acreditările de mastertrainer naţionali antrenorilor Simona Nistea şi Ilyes Ilona, iniţiatoarele Şcolii de bodyART de la PrimaGYM Satu Mare.

Întâlnirea a avut loc la Cluj, unde Julia a susţinut mai multe demonstraţii de bodyART basic, în stilul specific ei. Demostraţiile au avut parte de multă energie, balans între yin şi yang, dinamism şi fluenţă între elementele de foc, apă, aer, pământ. Iubitorii de bodyART au avut parte de câteva demostraţii unice, Julia declarându-se extrem de mulţumită de satisfacţia celor care au ţinut pasul cu ea. Îmbinarea de stiluri şi combinaţia de mişcări au făcut ca orele de bodyART basic să fie unice şi caracteristice Juliei Przybilka.

După cei patru ani de iniţiere în conceptul bodyART, şcoala de bodyART din România are recunoaşterea şcolii de bază, Julia Przybilka, director al bodyART School International acordând Simonei Nistea şi Ilonei Ilyes recunoaşterea de traineri naţionali în conceptul bodyART basic.

Şcoala de bodyART din România este uimitoare. Conceptul bodyART este foarte bine primit şi aici şi le felicit pe cele două iniţiatoare pentru dedicaţia cu care împreună reuşind să formăm marea familie bodyART”, a declarat Przybilka, la finalul orei de masterclas, susținută la club Moving din Cluj Napoca.

Prin această recunoaștere ne dă șansa ca aceste cursuri să fie organizate mai des în țară fără a mai fi nevoie de a invita mastertraineri internaționali. Acestă acreditare ne demontrează și calitatea educației făcută până acum în România. BodyART School România se va concentra să promoveze și mai mult acest concept, să pregătească cât mai mulți instructori de bodyART basic și să aducă în țară noi cursuri care să incite interesul instructorilor existenți”, a declarat Simona Nistea, inițiatoare a bodyART în România.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.