Direcția de Cultură și Sport a municipiului Carei organizează sâmbătă, 9 mai 2015, de la ora 12.00 pe platoul din fața Monumentului Ostașului Român din municipiul Carei un moment omagial dedicat Zilei Independenței de Stat a României, Zilei Victoriei din cel de-al Doilea Război Mondial și Zilei Europei.
În cadrul manifestărilor se vor depune coroane din partea instituțiilor publice, partidelor politice și a asociațiilor, în memoria eroilor căzuți în lupta pentru obținerea Independenței de Stat, va fi oficiat un Te Deum de către preoți din cadrul Parohiei Ortodoxe române Carei și va avea loc un scurt moment artistic.
După manifestarea de la monument, în Parcul Dendrologic va avea loc Tăierea simbolică a panglicii care inaugurează proiectul Europa la ea acasă – Muzicieni reprezentativi din țările Uniunii Europene.
Proiectul constă în amplasarea pe aleea principală a parcului a unor plăcuțe cu muzicieni renumiți din țările U.E. și reprezintă continuarea proiectului inițiat în anul 2013, când aleile au fost denumite după numele poeților reprezentativi din țările U.E.
Sursa: Direcția de Cultură Carei