Ultima actualizare: azi, 20:09
Locale

Liviu Dragnea: Satu Mare este un județ pe care îl iubesc foarte mult

Liviu Dragnea (28)Coordonatorul politic al PSD, Liviu Dragnea, s-a aflat astăzi în Satu Mare, pentru o întâlnire cu membrii de partid și aleșii locali ai PSD Satu Mare, precum și cu președintele Consiliului Județean Adrian Ștef. Liviu Dragnea a fost însoțit de secretarul general Andrei Dolineaschi, scopul vizitei celor doi în Satu Mare fiind impulsionarea propriilor membri, de a nu-și pierde curajul, de a rămâne uniți în această perioadă în care adversarii politici vor să facă din PSD un ”partid zdrețuit și divizat”.

Adrian Ștef a mulțumit în repetate rânduri lui Liviu Dragnea pentru sprijinul necondiționat acordat dezvoltării județului Satu Mare, în perioada în care acesta a fost ministrul Dezvoltării și vicepremier.

Nu pot să nu vă mulțumesc că ne-ați ajutat cu PNDL. Ați ajutat județul Satu Mare și primarii indiferent de culoare politică, adică am reușit să urmărim o dezvoltare echilibrată, să încercăm să semnăm contracte pe PNDL care vizează bunăstarea locuitorilor județului Satu Mare. Astfel, în doi ani de zile, în județul Satu Mare au venit 80 de milioane de lei, în mod concret, prin ordin al ministrului, contracte semnate și prin investiții care se văd. Unele lucrări sunt pornite, unele chiar finalizate. Decontările de plată la proiectele din fonduri europene au funcționat foarte bine datorită guvernului Ponta, în 7-10 zile aveam decontările făcute. Am avut sprijin și în sistemul de sănătate, la plata arieratelor, fapt în care se vede foarte clar că județul Satu Mare a contat pentru dumneavoastră. Vă mulțumesc în numele locuitorilor județului Satu Mare și o voi face de fiecare dată când vă întâlnesc”, a declarat Adrian Ștef.

Dragnea s-a declarat emoționat spunând că pentru el Satu Mare este un județ pe care îl iubește foarte mult.  

Satu Mare este un județ pe care îl iubesc foarte mult. Aici am întâlnit comunități foarte harnice care din păcate în guvernările anterioare nu au fost apreciate și nu s-au gândit că această zonă are un potențial de dezvoltare mare și merită acest lucru. Obligația noastră a fost să echilibrăm această situație. Am venit și voi veni întotdeauna cu drag la Satu Mare”, a afirmat Liviu Dragnea. 

 

Liviu Dragnea (21)

25 comentarii

  1. adrian Răspunde

    Echipa de penali.

  2. Stefan Răspunde

    Condamnatul Dragnea la Satu Mare probabil a venit sa vadă ce lucrări mai pot lua firmele lui împreună cu Govor și Ștef! PUȘCĂRIE

  3. Dora Răspunde

    Pușcăriașilor Dragnea iubește Satu Mare Pt ca de aici se poate fura. Firmele lui au făcut lucrări in Satu Mare. Azi la Satu Mare hora penalilor

  4. Mirela Răspunde

    Coica unde este sala polivalenta,
    -bazinul de inot olimpic.
    -centura
    -podul
    -drumurile refacute
    –locurile de munca
    -gradinitele noi
    -spitale renovate
    -parcuri moderne
    -curatenie si ordine
    In 3 ani de mandat nu ai facut nimic oltene numai minciuni gogonate,demisia .

  5. satmareanca Răspunde

    Prima poza este cea mai elocventa ,spanul in topul fruntasilor el cu Stejerean au laut oare ceva de la T-3,

  6. ALEX Răspunde

    Ucigasii Romaniei!!PSD-isti,toti puscariasii(sper cat mai rapid)pe teren cu directive clare de inducere in eroare a celor care gandesc,vad si realizeaza vidul de putere la care a ajuns psd.sedinta asta a fost de fatada,sarcinile au fost transmise acelor gunoaie care sant in sala si nu numai(sant multi sugatori,arza-iar focu)si urmeaza o saptamana,luna cu conferinte de presa unde coica,stef,govor etc.vor aparea cu declaratii de genul:guvernul p..i a aprobat….Satu-Mare a primit miliarde ptr….vorbe goale,trag de timp,pana gasesc o strategie sa ingenuncheze de tot Romania!De 2 luni capu p..i coi.. tot anunta,poduri,sali polivalente,mancare gratis,dar totul e minciuna tragere de timp ca Romanul sa nu i si dea seama de crunta realitate.Treziti-va si dati cu ei de pamant!!!

  7. Lazin Răspunde

    unde sunt comentariile cu “cel mai bun primar” care “a făcut mai mult decat Ilyes bla-bla-bla” ????? unde-s comentatorii de serviciu? aaaa la concert in centru! mai avem vreo ora si sosesc cu textele de propagandă PSD :)))))

    • ALEX Răspunde

      Postacii platiti(adica consilierii ca sant multi)inca sant la supt…ca daca dispare psd si calaii nostrii ei sant muritori de foame!sant copii si nepoti de pcr-isti si asta au fost invatati sa faca,dar ce ar fi sa i invatam noi cei multi si cinstiti ce e munca?e ora de O ROMANIE CURATA!!cum si cati vrem?

  8. mirela Răspunde

    uffff ce-i doare prostia pe unii!!!! 🙂 postaca platita 🙂

    • ALEX Răspunde

      Mireluta!!macar taci si nu mai spune nimanui ca te doare!!!!!!!!poate mai sant cativa care cred ca esti doar ;prostuta;nu chiar VITA PROASTA(sa ma scuze blandele animale)!!!

  9. mirela Răspunde

    Alex, dragule, de ce ucizi gramatica? :). Mai bine ai pune mana pe carte in loc sa-ti expui frustrarile :).Animal bland ce esti :).

  10. cetatean Răspunde

    Marele consilier Ratiu este in tratative cu unul din propietarii terenului de la Burdea pentru cumpararea lui asta este motivul pentru care a respins inpreuna cu domnii consilieri udmr proiectul

  11. Sarbu Răspunde

    Asta este opozitia pe care o face Ratiu si consilierii Udmr in folosul cetatenilor.

  12. gica Răspunde

    Numai interese personale .ei au candidat pentru a se imbogati pe spatele satmarenilor.

  13. Laura Răspunde

    Din acest motiv nu se inteleg ei cu Coica pentru ca nu i lasa sa fure.

  14. Tradator Răspunde

    HOTUL de ratiu sa inteles cu Fusle sa cumpere terenul.Rusine domnule consilier.

  15. daniel Răspunde

    Doamne ce om si Ratiu asta! Cum sa=l votezi cand nu este interesat nicio clipa de orasul acesta si cei care locuim aici. Propriile interese sunt mai presus pentru el!

  16. iuliutu Răspunde

    Ne-am saturat de ,,nimicurile”facute de primarii trecuti! Lasati-l pe Coica sa puna in aplicare proiectele pe care le are!Tot timpul votati impotriva!acum si cei din UDMR au votat pentru Ratiu bine-nteles! Pai daca el doreste sa cumpere terenul de la Burdea de ce sa il lase pe Coica?Si atunci ce interese primeaza pentru Ratiu?

  17. Traci liberi Răspunde

    Ratiu s-a inteles cu Fusle sa cumpere terenul de la Burdea asta era interesul lui sa nu voteze un consiliu proiectul imoreuna cu consilierii udmr.

  18. lotica Răspunde

    Desi sunt cetatean maghiar voi vota cu Coica. Da ce face astia acum? isi bat joc si de noi? Inteleg ca se intampla sa fie cate unul care nu gandeste dar sa ia dupa el si altii,asta nu e normal! Cum sa nu fii de acord cu un proiect care ar aduce in primul rand locuri de munca.

    • ALEX Răspunde

      Latica(postacul)spune doar prostii!!de ce nu va dau si texte ca sa nu va faceti de cacao?Ia aminte ca sa stii pe viitor!daca ai drept de vot in Romania,esti cetatean roman de nationalitate maghiara!!restul ce scrii e apa chioara

    • Norock Răspunde

      Asa esti tu cetatean maghiar,cum “io-s” popa. Chiar crezi,ca acolo se lasa pe toti handicapatii ?? 😛 😀

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.