Ultima actualizare: azi, 08:55
Locale

Ziua Drapelului Național, sărbătorită la Satu Mare

Ziua Drapelului National (6)Ziua Drapelului Național al României a fost celebrată astăzi la Satu Mare de către autoritățile locale și județene în cadrul unei festivități organizate pe platoul din Piața 25 Octombrie.

Manifestările desfășurate au constat în prezentarea onorului, salutul drapelului de luptă, rostirea alocuțiunilor referitoare la sărbătorirea Zilei Drapelului Național, primirea Drapelului României și înălțarea acestuia pe catarg.

La eveniment au fost prezenți primarul Dorel Coica, președintele Consiliului Județean, Adrian Ștef, vicepreședintele CJ, Mircea Govor, subprefectul Altfatter Tamas, reprezentanți ai instituțiilor sătmărene și reprezentați ai partidelor politice.

Evenimentul menit să marcheze Ziua Drapelului Național s-a încheiat cu defilarea defilarea gărzii de onoare.

Ziua Drapelului Național este aniversată la 26 iunie prin organizarea unor programe și manifestări cultural-educative, cu caracter evocator sau științific, consacrate istoriei patriei, precum și prin ceremonii militare specifice, organizate în unitățile Ministerului Apărării Naționale și Ministerului Administrației și Internelor.

2 comentarii

  1. satmarean. Răspunde

    Consilierul Ratiu se afla in tratative cu cei care detin terenul de la Burdea. Au votat impotriva proiectului de acolo din aceasta cauza.

    • Ema Răspunde

      Aha…! Deci sub asta se ascunde de fapt votul impotriva construirii fastfood-ului de la Burdea! Va si -amar domnule Ratiu da chiar asa ranchiunos sunteti?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.