Ultima actualizare: ieri, 22:30
Locale

Adrian Ștef, prezent la ziua comunei Szamossályi din Ungaria

stef ungaria2Preşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare, Adrian Ştef,   a participat la ”Ziua comunei Szamossályi” (Ungaria), sâmbătă, 25 iulie. Vizita lui se datorează numeroaselor proiecte comune, implementate în favoarea celor două judeţe.

În cadrul manifestărilor dedicate acestei eveniment, vineri la ora 11.30 din Satu Mare, de sub podul Decebal, au pornit pe Someş spre Szamossályi o serie de caiace. Se plănuiește o astfel de acțiune și pentru Zilele Județului.
La startul competiţiei a fost prezent și preşedintele Consiliului Judeţean, Adrian Ştef, iar sâmbătă s-a deplasat la Szamossályi, fapt ce dovedește relația de prietenie dintre judeţul Satu Mare şi localitatea Szamossályi.

În cuvântul ei, primăriţa Bíróné Dienes Csilla a subliniat importanţa prezenţei preşedintelui la cea de-a XVII-a ediţie  vorbind despre buna cooperare dintre cele două judeţe.

 ”În perioada următoare trebuie să punem accent pe cooperările transfrontaliere, care  să contribuie la o dezvoltare economică mai rapidă“, a declarat Adrian Ștef.

stef ungaria2

Pe terenul de sport din comună, unde a fost amenajată scena, localnicii au participat la programul artistic organizat de Primăria Szamossályi. Evenimentul s-a încheiat cu un frumos foc de artificii.

Sursa: Consiliul Județean Satu Mare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.