Ultima actualizare: azi, 18:20
DRM
Locale

Participare peste aşteptări la Danţu’ Cuţanilor

dantu cutanilor (4)Duminică, 19 iulie, în satul Cuţa din comuna Socond s-a desfăşurat prima ediţie a festivalului „Danţu’ Cuţanilor”, reînnodând astfel o tradiţie care a fost abandonată mai bine de patru decenii.

Evenimentul a fost susţinut de Consiliul Judeţean Satu Mare, fiind organizat de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale. În ciuda vremii caniculare, numărul celor prezenţi a fost foarte mare.

Evenimentul a constituit, de asemenea, un fel de întâlnire a fiiilor satului, dar şi a formaţiilor artistice tradiţionale din Cuţa, Soconzel, Hodişa, Medişa şi Oarţa de Sus din judeţul Maramureş.

Programul a fost animat de Ansamblul Cununiţa, condus de Leontina Dorca, şi Cununiţa Năzdrăvană, condus de Carmen Maria Sas. Taraful condus de Ionică Hainal a interpretat o suită de melodii din Codru şi, ca la un adevărat danţ la şură, nu s-au prezentat decât melodii instrumentale.

Trebuie să subliniem implicarea consilierului local Nicolae Cornea, cel care a revigorat viaţa culturală din satele comunei Socond.

Menţionăm că la manifestare a participat şi o delegaţie de profesori şi elevi din raionul Hust, înfrăţit cu judeţul Satu Mare, în frunte cu şefa secţiei raionale de învăţământ, profesoara Jana Mikitiuk.

Muzica a răsunat pe dealurile Codrului, iar dănţăuşii, de la copiii de grădiniţă şi până la venerabilii pensionari, au dansat frumoasele dansuri codreneşti autentice.

Sursa: Consiliul Județean

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe despre Locale
Consiliul Local mai alocă 1 milion de lei Olimpiei. Aproape sigur în Liga a II-a

Consilierii locali au votat astăzi în unanimitate majorarea contribuţiei în bugetul Olimpiei de la 300.000 de lei la 1.300.000 lei,...

Închide