Ultima actualizare: azi, 11:07

Locale

Autovehicule căutate de autorităţile din Germania şi Olanda, depistate de poliţiştii de frontieră sătmăreni

DSC_0019Poliţiştii de frontieră sătmăreni au indisponibilizat un TIR şi un camion, în valoare totală de 71.000 de euro, care figurează ca fiind căutate de către autorităţile din Germania şi Olanda.

Ieri, 17 august 2015, în baza datelor deţinute la nivelul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Satu Mare s-a declanşat o acţiune pe linia combaterii traficului de autovehicule furate din străinătate.

Astfel, în jurul orei 17.30, lucrătorii noşti au depistat în incinta unei staţii de carburanţi, de pe raza jud. Maramureş, un automărfar marca Volvo cu o remorcă frigorifică marca Krone, cu numere de înmatriculare germane.

Din verificările efectuate în bazele de date, s-a stabilit că autovehiculul este semnalat a fi „bun căutat pentru folosirea ca proba în cadrul procedurilor penale”, alertă introdusă de către autorităţile din Germania în aceeaşi zi, 17.08.2015.

În urma celor constatate, şoferul TIR-ului, cetăţeanul român Grigore C. de 36 de ani, domiciliat pe raza jud. Suceava, a declarat poliţiştilor de frontieră că în timp ce se afla în Cehia a fost contactat de către două persoane care vorbeau limba germană si care i-au propus în schimbul sumei de 500 de euro să transporte ansamblul de autovehicule din Germania în România.

Drept urmare, în cauză s-a întocmit lucrare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăinuire, iar automărfarul şi remorca, în valoare de 60.000 de euro, au fost indisponibilizate la sediul poliţiei de frontieră până la finalizarea cercetărilor.

Tot, ieri,  în Punctul de Trecere a Frontierei Petea, jud. Satu Mare, s-a prezentat pentru a intra în ţară, Teofil M., cetăţean român, în vârstă de 40 de ani, domiciliat pe raza jud. Maramureş, conducând un autocamion, marca Man, înmatriculat în Olanda.

La controlul de frontieră, s-a constatat că autovehiculul figurează în bazele de date cu menţiunea „bun căutat pentru confiscare” alerta fiind emisă de către autorităţile din Olanda în luna aprilie 2008.

În urma acestui fapt, şoferul a declarat poliţiştilor de frontieră că nu are cunoştinţă despre faptul că autovehiculul ar fi căutat de către autorităţi.

Camionul, marca Man, în valoare de 11.000 de euro, a fost indisponibilizat la sediul poliţiei de frontieră până la finalizarea cercetărilor, iar conducătorul auto este acum cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire.

Sursa: ITPF Sighetu Marmaţiei

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.