Ultima actualizare: ieri, 22:30
Locale

Consumul de apă, restricționat în Negrești Oaș și Certeze, în intervalul orar 23.00 – 06.00

sedinta CJSU (31)Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Satu Mare a decis astăzi, 13 august,  în cadrul ședinței convocate de către prefectul Eugeniu Avram, ca în intervalul orar 23.00 – 06.00, consumul de apă din Negrești Oaș și Certeze să fie restricționat, astfel locuitorii să poată beneficia în cursul zile de apă potabilă.

Redăm hotărârea adoptată în cursul acestei zile:

 În baza prevederilor O.U.G. nr.21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, aprobată cu modificări şi completări ulterioare;

Având în vedere prevederile H.G.R. nr.2288/2004 pentru aprobarea repartizării principalelor funcţii de sprijin pe care le asigură ministerele, celelalte organe centrale şi organizaţiile neguvernamentale privind prevenirea şi gestionarea situaţiilor de urgenţă;

În baza Regulamentului- Cadru privind structura organizatorică, atribuţiile, funcţionarea şi dotarea comitetelor şi centrelor operative pentru situaţii de urgenţă, aprobată prin H.G.R. nr.1491/2004;

Hotărește:

Art.1 Începând cu data adoptării prezentei şi până la finele  lunii septembrie 2015 datorită rezervelor de apă foarte reduse din cauza perioadei lungi de secetă, toți utilizatorii casnici și industriali de pe întreg teritoriul județului Satu Mare vor utiliza apa în mod rațional, având prioritate consumul de apă uman, pentru animale şi tehnologic. Utilizarea apei din reţele pentru alte destinaţii este strict interzisă.

 Art.2 Pentru zona Negrești-Oaș  – Certeze, în intervalul orar 23,00 – 6,00 se va restricționa consumul de apă astfel încât pe perioada de noapte să se creeze condiţiile realizării rezervei necesare alimentării cu apă pe perioada de activitate.  

Art.3 Monitorizarea modului de respectare a punctelor 1 și 2  din prezenta hotărâre, respectiv a consumului de apă, se va realiza de către SC APASERV SATU MARE SA şi autorităţile publice locale cu sprijinul  Inspectoratului de Poliție al Judeţului Satu Mare și a Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Satu Mare „Gl.bg. Ioniţă Borşan”.

Art.4 Comitetele locale pentru situaţii de urgenţă vor adopta programe proprii în acest sens, după o prealabilă consultare şi informare a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă.

Art. 5  Evaluarea pagubelor la culturile agricole urmare a secetei prelungite pe teritoriul judeţului Satu Mare se face de către autorităţile publice locale împreună cu serviciile publice deconcentrate cu responsabilităţi în domeniu, la solicitarea fermierilor, în condiţiile legii.

 Art. 6 Prezenta Hotărâre va fi comunicată membrilor CJSU,  Comitetelor Locale pentru Situaţii de Urgenţă, serviciilor publice deconcentrate, pentru informare şi conformare, prin grija Secretariatul Tehnic Permanent al Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă.

Preşedintele Comitetului Judeţean pentru Situaţii de urgenţă, prefectul judeţului Satu Mare, Dr. Eugeniu AVRAM

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.