Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

Metodă inedită de contrabandă: Ţigări “paraşutate” peste graniţă din motodeltaplan

DSC_0491Poliţiştii de frontieră din cadrul ITPF Sighetu Marmaţiei au desfăşurat mai multe acţiuni pe linia combaterii contrabandei cu ţigări de provenienţă ucraineană în urma cărora au fost descoperite şi confiscate 14.800 pachete ţigări, în valoare de peste 130.000 de lei.

Într-unul din cazuri, ţigările au fost transportate peste frontiera cu ajutorul unui aparat de zbor de mici dimensiuni, în prezent cercetările fiind efectuate în comun cu autorităţile statului vecin, pentru depistarea persoanelor implicate.

Ieri, 6 august 2015, în jurul orei 4.00, poliţiştii de frontieră de pe raza jud. Satu Mare au sesizat un zgomot produs de un aparat de zbor de mici dimensiuni, care s-a deplasat peste linia de frontieră, din Ucraina în România, după care s-a întors pe teritoriul statului vecin.

S-a procedat la monitorizarea şi cercetarea zonei de pe traseul aparatului de zbor, iar într-un lan de porumb, de pe raza localităţii Turulung, jud. Satu Mare, au fost descoperite 20 de colete care conţineau ţigări de provenienţă ucraineană.

În urma inventarierii coletelor, s-a constatat că acestea conţin 10.000 pachete ţigări, marca Jin Ling, în valoare de 88.200 lei, cantitate ce a fost ridicată în vederea confiscării.

Totodată, au fost anunţate şi autorităţile statului vecin despre eveniment, în vederea cercetării în comun a cazului.

În continuare, se fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă, iar împreună cu autorităţile statului vecin se desfăşoară activităţi specifice în vederea identificării şi reţinerii persoanelor implicate.

De asemenea, pe timpul unor misiuni de supraveghere şi control la frontiera de stat, poliţiştii de frontieră din cadrul ITPF Sighetu Marmaţiei au mai descoperit, la frontiera verde, în apropierea frontierei de stat, ascunsă în vegetaţie, cantitatea de 4.800 pachete ţigări, de provenienţă ucraineană, de diferite mărci.

Ţigările în valoare de peste 42.200 de lei au fost ridicate în vederea confiscării, iar în continuare se fac verificări în vederea identificării persoanelor implicate şi a documentării întregii activităţi infracţionale. 

Sursa: ITPF Sighetu Marmaţiei 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.