Ultima actualizare: azi, 11:46
Locale

Peste 100 de tineri liberali vor să fie consilieri locali sau județeni

Victor CerneaPeste o sută de tineri liberali s-au înscris în cursa electorală din interiorul PNL Satu Mare pentru alegerile locale din anul 2016. Aceștia vor funcțiile de consilieri locali și județeni. Anunțul a fost făcut astăzi în cadrul unei conferințe de presă de către copreședintele Organizației de Tineret a PNL Satu Mare, Victor Cernea.

S-a închis perioada înscrierilor pe listele de candidaturi. Avem peste o sută de tineri care s-au înscris pe acele liste, fie pe listele consiliilor locale, fie pe lista Consiliului Județean. Noi credem în continuare și nu numai organizația de tineret, cât și PNL crede, că implicarea tinerilor și sprijinirea lor este un lucru foarte important și este cea mai bună investiție în viitorul acestui oraș”, a declarat Victor Cernea.

Mai mult, acesta a precizat că tinerii liberali se pregătesc pentru o viață politică și vor să se implice în administrația publică sătmăreană.

9 comentarii

  1. satmarean Răspunde

    Glume! PDL-ul a luat bani pentru functii, iar voi faceti competitii interne. Terminati cu jocul de glezna si ocupati-va de treburi serioase!

  2. satmarean Răspunde

    Da vreo meserie au sutele alea de tineri care se inghesuie in politica?

  3. Pedelist Răspunde

    Implicarea și sprijinirea pot fi o investiție? Asta e o frază absolut idioată! Dar nu mă mir când văd fața tânărului ăsta bolnav! Vai de capul vostru! Ăsta e viitorul liberal? Mi-e rău!

  4. Sătmărean Răspunde

    Nu realizati ca va faceti de ras cu asemenea iesiri publice? Sunteti jalnici!

  5. Dan Răspunde

    Declaratie penibila.

  6. gigi Răspunde

    si marmota invelea ciocolata!

  7. Ion Răspunde

    Noi cu cat suntem mai multi, cu atat suntem mai culti – asta va fi lozinca de campanie a pedeleilor :)))

  8. Sătmărean Răspunde

    Initiativele voastre sunt de hilare. In loc sa puneti accentul pe calitate,il puneti pe cantitate. Mai mult, se pare ca habar nu aveti care e menirea unui consilier.

  9. satmarean Răspunde

    Nu ne scapati de Ponta? Ati adunat semnaturi degeaba pentru demiterea lui Ponta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.