Ultima actualizare: ieri, 22:30
Sport

Răpuşi de Balaur(e)! Olimpia a fost eliminată de Baia Mare din Cupa României

Cupa Romaniei - FCM Baia Mare-FC Olimpia Satu Mare (9)Rivalitatea istorică din FC Olimpia și FCM Baia Mare anunţa un meci mare pe stadionul „Viorel Mateianu”, din Dealul Florilor, dar cei aproape 2.500 de suporteri prezenţi au avut parte de un meci în care cele două echipe au fost mai preocupate să se anihileze reciproc, decât să înscrie. De spectacol nici nu a putut fi vorba, dacă ţinem cont că Olimpia nu a expediat nici măcar un şut pe poartă în cele 90 de minute regulmentare. Băimărenii au avut două ocazii, dar singurul spectacol vizual şi sonor a venit din partea celor două galerii. Galeria reunită a Olimpiei şi „Commando Bulldogs” a FCM-ului au aşteptat peste 10 ani pentru a se reîntâlni, iar în momentul în care au făcut-o au cântat şi s-au „înţepat” pe toată durata partidei, dând senzaţia că asistăm la un joc de Liga I. Lupta surdă din teren s-a încheiat cu victoria băimărenilor, după ce Arnăutu pătrunde prin partea stângă şi centrează perfect în faţa porţii, de unde Balaure reia cu latul pentru 1-0. Golul a fost marcat în ultimul minut al primei reprize de prelungiri, în minutul 104, când toată lumea credea că se va ajunge la loviturile de la 11 metri.

Dacă în 90 de minute nu au reuşit să expedieze niciun şut spre spaţiul porţii, sătmărenii nu au reuşit nimic nici în cele două reprize de prelungire. Lipsa de inspiraţie la construcţie şi a unui atacant valoros au făcut ca sătmărenii să fie inexistenţi în atac. Apărarea a greşit o singur dată, dar decisiv.

”A fost un meci greu, un meci strâns. Nouă ne-a lipsit prospețimea. Felicitări celor două galerii. A fost ca pe vremuri. Am reînfrățit, prin fotbal, cele două orașe. Păcat că nu ne am calificat. Ne-am fi dorit mult acest lucru. Şi suporterii la fel”, a declarat tehnicianul Olimpiei, Tiberiu Csik, la finalul Olimpiei.

Întrebarea normală care se pune este: dar echipa din Baia Mare nu a avut acelaşi meci la final de săptămână, ba chiar în deplasare, şi se pregăteşte de meci sâmbătă, tot în deplasare? Răspunsul la această întrebare se poate regăsi dacă studiem modul cum se pregătesc de efort şi cum gestionează resursele cele două echipe. Băimărenii, din câte se cunoaşte, beneficiază de condiţii bune, vitaminizare corespunzătoare şi refacere după efort. La Olimpia, surse din jurul clubului spun că vitaminizarea lipseşte cu desăvârşire, iar bazinul de recuperare este scos din funcţiunie de o bucată bună de timp. În aceste condiţii, normal că jucătorii nu fac faţă la meciuri din 3 în 3 zile. Dar asta nu este vina antrenorului sau a jucătorilor….

La final, Olimpia este eliminată de rivala FCM Baia Mare din Cupa României şi se va concentra asupra campionatului. Lideri în clasamentul regulat, pentru Olimpia urmează o deplasare lungă la Târgoviște, unde „galben-albaştrii” vor da piept cu Chindia, antrenată de Niculae Croitoru.

Olimpia a evoluat cu Suta – Muntean, Tataru, Heil, Iuhas – Ciul, Chivari, Villand, Salagea –  Cadar, Faur. Rezerve: Chereches, Csik, Lukacs, Roatis, Bostina, Bigiu, Stef.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.