Ultima actualizare: ieri, 22:30
Locale

Sătmărenii – la dezvelirea statuii lui Pintea Viteazu, din Veleatino (Ucraina)

 pintea vitezul ucrainaÎn baza bunelor relații statornicite de-a lungul vremii, precum și a înfrățirii recent încheiate cu județul Satu Mare, o delegație condusă de Felician Pop, directorul Muzeului Județean, Robert Laszlo, directorul Centrului de Creație, Liuba Horvat, secretar general al Uniunii Ucrainenilor din România și prof. Sorin Ursei din partea Colegiului ”Doamna Stanca”, înfrățit cu Școala Medie din Veleatino a participat duminică, 20 septembrie, la dezvelirea statuii lui Pintea Viteazu, în localitatea Veleatino, raionul Hust din Ucraina.

Impozantul ansamblu monumental, sculptat în piatră de celebrul sculptor kievean, Roman Samilenko, se constituie într-un splendid omagiu adus de comunitatea din Veleatino pentru cel pe care îl consideră întemeietorul satului lor (”Velet” – în limba ucraineană – ”Viteaz”) .

În ciuda vremii nefavorabile, o mare mulțime de oameni a ținut să participe la acest eveniment.

”Pintea Viteazu este un simbol comun al românilor și ucrainenilor, iar lupta sa, plină de curaj și abnegație stă drept pildă pentru generațiile actuale. Mă bucur că un haiduc român, un erou al luptei pentru dreptate, se bucură de o atât de mare prețuire aici în Ucraina și cred că mai avem de descoperit împreună, multe repere identitare care ne leagă”, a declarat Felician Pop.

Din partea administrației regionale Zakarpatia au participat, deputatul Anton Livrints și Denis Man, directorul Departamentului de turism și al stațiunilor, care au și propus realizarea unor proiecte comune vizând turismul transfrontalier, între Zakarpatia și Satu Mare.

Costul lucrărilor a fost suportat de către Asociația ”Teplîi Vodî”, în frunte cu omul de afaceri Vasili Komișak.

Ansamblul monumental cuprinde mai multe elemente artistice iar statuia lui Pintea măsoară 4,20 metri înălțime.

S-au tras apoi câtva salve dintr-un tun medieval, o reconstituire fidelă a celui cu care Pintea a atacat cetatea Hustului.

Manifestarea s-a încheiat cu o mare serbare câmpenească susținută de formații folclorice locale dar și de trupe renumite, aduse tocmai de la Kiev.   

Menționăm că pe teritoriul localității mai există două statui ale lui Pintea, una din bronz și alta cioplită în lemn, de dimensiuni apreciabile.

Sursa: Consiliul Judeţean

2 comentarii

  1. satmarean Răspunde

    Da unde-i presedintele CJ Adrian Stef????El merge numai in vest???La Ucrainieni il doare stomacul??

  2. eu Răspunde

    Bravo !!Buna stire.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.