Ultima actualizare: ieri, 21:31
Locale

Promenada inimii în centrul istoric (FOTO)

Rotary, promenada inimii (11)Peste 100 de persoane au participat astăzi  la “Promenada Inimii” în centrul istoric al municipiului Satu Mare, eveniment organizat de Clubul Rotary Satu Mare împreună cu Forumul Naţional de Prevenţie şi Fundaţia Română a Inimii.

Sătmărenii s-au adunat în faţa catedralei romano catolice unde au făcut puţină încălzire, după care au pornit pe traseul de 2,4 km.

Ideea a venit din partea fundaţiei cardiologilor din Irlanda care s-a răspândit în toată Europa. Este vorba de fapt de promovarea mişcării ca şi un factor preventiv în bolile cardiovasculare. Eu ca şi medic ortoped aş putea spune că este o prevenţie şi în bolile degenerative ale aparatului locomotor. Ce vrem noi să promovăm? În primul rând să atragem atenţia asupra faptului că o mişcare zilnică este benefică pentru  profilaxia bolilor cardiovasculare şi a celor locomotorii“, a declarat preşedintele clubului Rotary Satu Mare, Tiberiu Borz.

Organizatorii vor să monteze indicatoare pe traseul inaugurat astăzi în centrul istoric al oraşului pentru cei care doresc să facă o plimbare de 30 de minute în centrul orașului. Traseul începe din P-ța Libertății și continuă pe strada Decebal – Al. Ioan Cuza – 1 Decembrie 1918 – B-dul Vasile Lucaciu –  str. Mihai Viteazu – Ștefan cel Mare – P-ța Libertății.

La începutul acțiunii s-au împărțit pliante intitulate ”Noi ne-am pus inima la treabă! Tu ce faci?”, care oferă opt pași pentru optimizarea stilului de viață. Controlul stresului, Grăsimile ”bune”, Igiena somnului, Activitatea fizică, Legumele și fructele, Alcool cu moderație, Oprirea fumatului, Caloriile și indicele glicemic – sunt doar câteva sfaturi pentru a pune inima la treabă. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.