Ultima actualizare: ieri, 22:30
Locale

Controale la cluburile din Satu Mare

 prefecturaPrefectul Eugeniu Avram i-a convocat astăzi în şedinţă pe şefii instituţiilor din judeţ şi le-a cerut să facă verificări, în urma incendiului de la clubul Colectiv din Bucureşti soldat cu 30 de morţi şi peste 150 de răniţi.

Şefii instituţiilor au ţinut un moment de reculegere în memoria celor decedaţi în club, după care prefectul le-a cerut şefilor de instituţii să se mobilizeze pentru o acţiune de donare de sânge. Astfel, pe parcursul mai multor zile, persoanele din instituţii se vor prezenta la Centrul de Transfuzie Sangvină pentru a dona sânge.

În cadrul întâlnirii, prefectul le-a cerut instituţiilor cu atribuţii de control să facă verificări pentru a se asigura că tragedia din Bucureşti nu se poate repeta la Satu Mare. Ba mai mult, el le-a spus că mai bine să exagereze în îndeplinirea atribuţiilor decât să dea ulterior cu subsemnatul pentru vreun incident.

Urmează ca reprezentanţi ai pompierilor şi ai altor instituţii să facă verificări la cluburi şi alte localuri frecventate de mai multe persoane.

prefectura 2

 

Un comentariu

  1. florin Răspunde

    Ca sa nu mai exageram cu indeplinirea strict a atributiilor de serviciu atunci schimbati va rog legile si hotararile aiurite ale Consiliului local si judetean .. dupa care lucram..pentru ca atunci cand cerem un act in plus la un control ..suntem intrebati..”da in baza a ce imi ceri tu asa ceva?”au impresia ca abuzam de functia pe care o avem daca cerem acte in plus pentru lamuriri..Deci habar nu aveti cu ce se confrunta unii functionari care chiar isi fac treaba!!!!!!!Si din cauza unor legi sau hotarari anapoda gandite…ajung sa raspunda penal…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.