Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

Elisabeta Bekessy, supărată: Nu am fost invitată la închiderea proiectului Camerei Meșteșugarilor

Elisabeta Bekessy (10)Directoarea Agenției pentru Protecția Mediului Satu Mare, Elisabeta Bekessy, este extrem de  nemulțumită  pentru faptul că nu a fost chemată la conferința de închidere a proiectului transfrontalier, prin care s-a reabilitat clădirea fostului Cinematograf ”Popular”, în vederea realizării Casei Meșteșugarilor. Evenimentul a avut loc ieri, 26 noiembrie, în sala de Consiliu Local la care a participat și primarul Dorel Coica.

Potrivit directoarei, aceasta ar fi avut tot dreptul de a participa la conferința de închidere a proiectului, atâta timp cât instituția pe care o conduce este inițiatoarea acestui proiect și respectiv partener în proiect.

Considerăm că s-a făcut o greșeală foarte mare și ar trebui să solicit reorganizarea acestei conferințe de presă, unde obligatoriu trebuie să participe fiecare partener. Toți avem un cuvânt de spus”, a declarat într-o conferință de presă, Elisabeta Bekessy.

Mai mult, directoarea afirmă că a i-a cerut explicații primarului Dorel Coica, în această dimineață, iar răspunsul primit a fost că toată vina o are managerul de proiect, care din neglijență, a omis să trimită invitația.

Elisabeta Bekessy nu a avut nicio reținere, în momentul în care a declarat că ea este inițiatoarea acestui proiect, declarând totodată că ea a avut această idee, a cerut sprjin Primăriei,  a participat la expertizarea clădirii, a avut un rol important și în câștigarea finanțării, făcând parte din Comisia Secretariatului Tehnic de Cooperare a programelor transfrontalier. A discutat și cu agenții economici sătmăreni, care i-au garantat că după ce se va inaugura clădirea, în incinta ei aceștia vor ocupa spațiile rezervate pentru atelierele meșteșugărești, unde tinerii vor avea ocazia să învețe o meserie, fiind și principalul motiv pentru care s-a realizat acest proiect, nu doar reabilitarea clădirii.

Având în vedere că nu am participat la conferința de închidere, acum am posibilitatea să le spun sătmărenilor că urmează o perioadă de muncă susținută din partea instituției noastre, pentru ca într-adevăr să dăm viață acestei clădiri. Asta împreună cu agenții economici, cu președintele Asociației Camerei Meșteșugarilor din Satu Mare, Iosif Holczli, care a fost de un real ajutor în realizarea proiectului și de depunere pentru finanțare”, a încheiat directoarea.

7 comentarii

  1. Marire de salar Răspunde

    Probabil managerul de contract care a “uitat” sa o cheme pe doamna directoare, va prii premiu in loc de mustrare verbala, scrisa sau sactiune cu reducerea salariului. Dar responsabilitatea domnului primar e notorie, asa ca nu e nici o problema ca isi aroga altii, adica dansul tot meritul!ca doar a fost munca de echipa si doar unul isi ia meritele, face poze, da bine la ziar! jenant.din pacate va mai trece mult pana ne vom invata sa avem simtul responsabilitatii in tot ceea ce facem. Felicitari doamnei director pentru implicare sii ii multumim.

  2. legis Răspunde

    Primarul era NORMAL să fie acolo deoarece era un proiect implementat de primărie. Dna Bekessy era NORMAL să fie acolo in calitate de partener. Managerul de proiect TREBUIA să o invite ! În rest….discuții și bârfe….!

  3. ads Răspunde

    offf offf betziche drago veziti de problemele cu deseurile si autorizatiile ….ca hat mult e de lucru

  4. Lenghel Adriana Răspunde

    In calitate de manager de proiect am sa fac pentru moment doar o precizare urmand sa raspund punctual la toate acuzele care mi s-au adus. In primul rand nu este proiectul Camerei Mestesugarilor si nici al doamnei Bekessy, ci al Primariei municipiului Satu Mare, mai exact al echipei de proiect din cadrul Biroului pentru Proiecte cu Finantare Internationala. De la idee pana la rezultat NU e doar un pas!!!

  5. Razvan Răspunde

    Chiar atat de mare e shucareala ptr faptul ca a ratat o oportunitate de imagine si poze ? A reforma APM-ul (sau macar a-i aduce un plus de valoare) ar trebui sa fie mai prioritar…

  6. fuctionar public Răspunde

    Sa vedeti ce gura face cind nu-si primeste spaga promisa ce amenintari etc……….. alo DNA nu va autosesizati in acest caz ………..

  7. gogu Răspunde

    Ma bucur ca acest monstru ( am vrut initial sa scriu monstru sacru) al APM a ramas macar o data pe dinafara.Ii sunt deajuns 15 ani de dictatura mearga dracu in pensie….

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.