Ultima actualizare: ieri, 22:30
Locale

Persoane agresate la Apa, Cean şi Satu Mare

lovitura bata de lemnPoliţiştii din cadrul Secţiei Poliţie Rurală Satu Mare au intervenit, miercuri, 11 noiembrie, la orele 14.00, pe raza localităţii Apa, unde o persoană ar fi fost agresată.

Din verificările efectuate a rezultat faptul că Miklos R., în timp ce se afla în incinta unui local din comună, ,fiind sub influenţa băuturilor alcoolice, ar fi fost agresat de către Vasile M., care i-ar fi aplicat  o lovitură, în zona capului, cu un obiect contondent.

Victima a fost transportată la unitatea medicală în vederea acordării îngrijirilor medicale necesare.

 Incidentul s-ar fi produs pe fondul unui conflict spontan.

 În cursul zilei de ieri, 11 noiembrie, poliţiştii din cadrul Secţiei Poliţie Rurală Tăşnad au fost sesizaţi despre faptul că, la data de 09 noiembrie 2015, pe raza localităţii Cean, judeţul Satu Mare, o persoană ar fi fost agresată.

Oamenii legii au constatat în urma investigaţiilor efectuate faptul că, la data de 09.11.2015, în jurul orelor 17.00, pe fondul consumului de alcool şi a unor neînţelegeri, Florin C., aflându-se pe păşunea situată la marginea localităţii Cean, i-ar fi aplicat o lovitură, în zona capului, cu un obiect contondent, lui Coloman R.

 În urma incidentului victima a fost transportată la Spitalul Judeţean Satu Mare, în vederea acordării îngrijirilor medicale necesare.

 În situaţiile menţionate anterior se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe.

Marţi după-amiază, 10 noiembrie, poliţiştii sătmăreni au fost sesizaţi despre faptul că, pe raza municipiului Satu Mare, un tânăr ar fi fost deposedat prin violenţă de către mai multe persoane, de două telefoane mobile, cauzându-I un prejudiciu de aproximativ 1000 lei.

Oamenii legii au intrat imediat în alertă şi au desfăşurat activităţi specifice pentru identificare persoanelor bănuite de comiterea aspectelor reclamate.

În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că, tânărul în vârstă de 18 ani, nu ar fi fost deposedat prin violenţă, de cele două telefoane mobile, ci au fost înmânate din proprie iniţiativă unui tânăr în vârstă de 17 ani, Robert B., care intenţiona să le cumpere, între cei doi existând o înţelegere în acest sens.

Totodată s-a stabilit că tânărul de 18 ani, Istvan S. ar fi fost agresat fizic ulterior de către Robert B. şi Richard S., care i-au aplicat lovituri cu pumnii şi palmele la nivelul corpului, pe fondul unui conflict spontan.

Nu a fost necesară intervenţia personalului medical, în acest caz.

Cele două telefoane au fost recuperate şi urmează a fi restituite părţii vătămate.

Faţă de aceasta s-a luat măsura sancţionării contravenţionale,  pentru solicitarea intervenţiei poliţiştilor la faţa locului fără motiv întemeiat.

Sursa: IPJ Satu Mare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.