Ultima actualizare: ieri, 22:30
Locale

Bienala Alb negru, la a IV-a ediție

muzeul judetean satu mareMuzeul Judeţean Satu Mare cu sprijinul Consiliului Judeţean, organizează a IV-a ediţie a Bienalei Alb negru, eveniment în cadrul căruia se va organiza o expoziţie de artă contemporană şi va avea loc un simpozion ştiinţific cu tema „Limitele libertăţii”.

Faţă de ediţiile anterioare, au fost invitaţi să expună un număr mai mare de artişti, unii care au mai participat la bienală, alţii, invitaţi pentru prima oară. O constantă, începând cu ediţia a II-a, este prezenţa în expoziţie a lui Dan Perjovschi un artist deosebit de apreciat pe plan internaţional, primul român invitat să expună la MOMA – cel mai mare muzeu de artă contemporană din lume (SUA). Ca şi în 2011 va fi prezent în „carne şi oase”. Tot ca o constantă în expoziţie este prezenţa lui Miklós Onucsán, coleg de generaţie şi renume internaţional cu Dan Perjovschi. Pentru prima data va expune în bienală prof. univ. dr. Ion Sbârciu, preşedintele Universităţii de Arte şi Design din Culj Napoca.

Simpozionul ştiinţific se va desfăşura marţi 15 decembrie 2015 începând cu ora 11, vernisajul expoziţiei fiind programat la ora 14 la Muzeul Judeţean Satu Mare, B-dul Vasile Lucaciu nr. 21.

Luni 14 decembrie 2015, de la ora 11, Dan Perjovschi va susţine o prelegere despre arta contemporană, elevilor din ciclul superior de la Liceul de Arte Aurel Popp din Satu Mare.

Sursa: Muzeul Județean Satu Mare   

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.