Ultima actualizare: azi, 08:55
Locale

Prefectul Avram: Centrul de migraţie de la Tăşnad va avea doar 150 de locuri

prefect eugeniu avramPrefectul Eugeniu Avram așteaptă o poziție oficială de la Inspectoratului General pentru Imigrări cu privire la proiectul centrului de refugiați de la Tășnad, el afirmând că din informațiile pe care le deține până în prezent acesta va avea doar 150 de locuri și nu va fi decât pentru cei care solicită azil în România, astfel că nu este motiv de panică în rândul populației.

În ultima vreme s-a speculat pe Facebook că acest centru ar avea 600 de locuri și va fi folosit pentru adăpostirea sirienilor.

“Eu am făcut un demers instituţional către domnul director general al Inspectoratului General pentru Imigrări, aştept punctul de vedere oficial. După ce voi şti mai multe aş vrea să le comunic acele date cetăţenilor, prin intermediul mass media, despre ce este vorba. Din informaţia primită de la Biroul de presă al Ministerului Afacerilor Interne am aflat că investiţia de la Tăşnad va aparţine Inspectoratului General pentru Imigrări şi este o formulă de rezervă vizavi de cele şase centre care există la ora actuală şi se va finaliza până la finele anului 2016. Capacitatea estimată este de 150 de locuri”, a spus prefectul.

Aici vor ajunge doar cei care solicită azil politic.

“În condiţiile în care s-ar amenaja un spaţiu pentru 150 de locuri trebuie ştiut că este un centru regional de cazare al celor care solicită azil în România. Nu este vorba despre migranţi. Eu aşa am înţeles din informaţiile pe care le-am primit de la Biroul de presă al Ministerului Afacerilor Interne. În aceste condiţii s-ar amenaja un centru de tipul celui de la Şomcuta Mare şi cred că n-ar fi o problemă deosebită”, a mai afirmat Eugeniu Avram.

El este de părere că era necesară o comunicare mai bună pentru evitarea speculaţiilor.

“Nu a fost această comunicare între factorii locali, judeţeni şi naţionali. Eu am şi avut o discuţie cu domnul inspector general şi i-am spus, l-am rugat, că era bine dacă cei care au venit să evalueze din partea Inspectoratului General pentru Imigrări să fi trecut şi pe la Instituţia Prefectului, să avem o discuţie pe această temă. Sigur, interesul naţional prevalează interesului local, nici nu se pune această problemă”, a adăugat prefectul.

6 comentarii

  1. Eugen Răspunde

    Slab prefect domnul Avram.
    Tasnadul este o destinatie turistica renumita in juudetul nostru (daca nu chiar cea mai renumita). Acun vom vedea daca chiar primim niste musafiri oare mai vin si turisti la Tasnad? Nu cred ca v-ati gandit si la acest aspect…
    Pacat, turismul judetului va fi si mai slab…

  2. ? Răspunde

    Eugene eugene slab esti de minte,daca ai fi citit mai bine articolul reiese foarte clar ca s ar putea sa fie doar de rezerva si nu e nimic sigur ce decizie se va lua in acest sens cu privire la centrul din Tasnad,decizie care nu depinde de prefect,depinde de D zeu si de cei de la inspectoratul de imigranti si de cei din m.a.i.,dar oricum daca va fi va fi un centru cu oameni zdraveni la cap nu cu derbedei care sa puna in pericol turistii si hai sa fin seriosi ca si azi in multe tari turistice sunt razboaie,turistii nu sunt afectati sau speriati si isi fac concediile bine mersi!.

  3. Mihai Răspunde

    nu stiu cine sunteti …??
    dar va propun un singur lucru..om ca d-ul Prefect Avram trebuie sa m-ai cauti…eu ca cetatean, nu sunt un om care sa acceptun un partid politic sa mi se inpuna sau care sa mi se bage pe git….dar va garantez..d-ul Doctor Avram este un domn…sa stiti ca putini oameni sunt ca el…nu a tinut cont de culoare politica …de aceea vreau sa-l laud ca om….
    D-ul Prefect sa ne traiesti..

  4. Ghita Răspunde

    sunt unii..care il caracterizeaza…
    dar ???? nici macar nu-l cunosc..
    il carecterizea-za SLAB….dar..daca il intrebati…. daca au stat de vorba cu dansul….. nu il stiu…. din acel punct de vedere nici macar din poza nu-l stiu pe d-ul prefect ..
    -eu personal nu sunt afiliat politic….dar vreau sa va informez viza-vi cu d-ull Prefect..
    Satu Mare adica jud. Satu Mare…de acuma inca 100de ani no sa m-ai aiba asa un prefect…nu am de cistigat s-au de perdut cu cee de spus..
    UN OM DE CARACTER>>>d-ul Prefect Avram Eugenium

  5. coshcorobelu Răspunde

    Domnule Avram: DEMISIA!!! Sunteti nominalizat in dosarul “Govor”, facand controale la comanda politica!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.