Ultima actualizare: ieri, 22:30
Locale

Programul manifestărilor din 22 decembrie la Satu Mare

depuneri coroane 22 decembrie (94)În sala mică a Palatului Administrativ, vineri, 18 decembrie, prefectul dr. Eugeniu Avram a convocat o şedinţă pe tema organizării manifestaţiilor  ce vor avea loc cu ocazia „Zilei Victoriei  Revoluţiei Române din Decembrie 1989”.

În municipiul Satu Mare, programul este după cum urmează: în data de 22 decembrie, ora 10:30 în prezenţa Gărzii de onoare, evenimentele vor debuta cu slujbe de pomenire, iar instituţiile locale şi judeţene vor depune o coroană de flori comună la mormintele eroilor în cimitirele din Municipiul Satu Mare: Eroilor, Rodnei şi Amaţiului. La orele 12.00, în Piaţa “ 25 Octombrie ” din Municipiul Satu Mare, vor avea loc principalele manifestări dedicate “Zilei Victoriei Revoluţiei Române şi a Libertăţii”. Va fi oficiată o slujbă de pomenire şi vor avea loc depuneri de coroane de flori la placa comemorativă de pe Palatul Administrativ.

Prefectul dr. Eugeniu Avram face un apel către toţi cetăţenii municipiului Satu Mare să participe în număr cât mai mare la aceste manifestaţii dedicate persoanelor care şi-au sacrificat viaţa în timpul Revoluţiei din decembrie 1989.

Sursa: Prefectura Satu Mare

Un comentariu

  1. castor Răspunde

    Prefectus, executantul inculpatului Govor, gunoierul lui GOVOR: Talpasita ! Dute ca i BAI!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.