Ultima actualizare: ieri, 22:30
Locale

Tudor Chirilă, deranjat de campania Consiliului Județean. Ce răspunde Adrian Ștef

stef, chirilaInterpretul Tudor Chirilă, juratul care o antrenează pe Tincuța Fernea la Vocea României, a adus critici grave Consiliului Județean Satu Mare care a decis să o susțină public pe tânăra sătmăreancă. Adrian Ștef a transmis o replică în care explică ce s-a întâmplat.

Redăm cele două poziţii:

Tudor Chirilă: Doar vocea contează? (o declarație necesară)

Vocea României este, din punctul meu de vedere, cel mai curat program de divertisment de pe TV la ora actuală. A fost și motivul pentru care am acceptat să fac parte din proiect. Știu că există tot felul de controverse și speculații cu privire la unele dintre deciziile noastre ca antrenori, dar, am mai spus-o, îmi asum absolut fiecare declarație a mea apărută pe post, fiecare decizie – fie că e vorba de alegerea pieselor, de concurenții la care m-am întors la audițiile pe nevăzute sau pe care i-am ales la dueluri. Nu am primit niciodată în cască altfel de indicații decât legate de cursul emisiunii (cât timp am la dispoziție să vorbesc, cât durează o pauză etc).

Formatul emisiunii presupune că în etapele live atât antrenorul, cât și publicul au dreptul de a alege câte un concurent care să-și continue parcursul în concurs. Poate nu v-au mulțumit întodeauna deciziile mele, dar eu mi-am ghidat mereu alegerile după un criteriu simplu: trece mai departe cel care cântă cel mai bine în seara concursului. E un principiu dur pentru că nu de puține ori s-a întâmplat ca unii concurenți să fie excelenți la repetiții, dar să o dea în bară în momentul competiției. Dar nici la Jocurile Olimpice nu interesează pe nimeni cât de bun ai fost tu la antrenamente, contează doar prestația din concurs.

Pe de altă parte, sunt conștient că publicul are câteodată și alte criterii în momentul în care își acordă votul. Un zâmbet plăcut, interpretarea unui cântec drag, un concurent pe care îl simpatizau dintr-o etapă anterioară pot fi generatoare de voturi uneori. În plus, fiecare concurent încearcă pe cât posibil să se promoveze pe Facebook sau prin alte mijloace în așa fel încât să-și convingă susținătorii să-l voteze.

Pentru că se dorește ca toți concurenții să aibă condiții egale, emisiunea are niște reguli clare prin care se interzic anumite lucruri. De exemplu, concurenții nu au voie să participe la alte emisiuni de televiziune pe perioada show-ului, nici măcar locale.

În weekend-ul care a trecut am primit mai multe mesaje legate de susținerea primită de una dintre concurentele din echipa mea, Tincuța Fernea, de la Consiliul Județean Satu Mare. Am primit poze cu panouri outdoor de prin oraș, link-uri cu articole de presă, capturi de pe site-ul CJ Satu Mare etc. Se pare că președintele Consiliului Județean Satu Mare a susținut chiar și o conferință de presă în care anunța susținerea Tincuței din partea instituției. S-au printat afișe și flyere cu grafica preluată de pe pagina de Facebook Vocea României pe care Consiliul Județean Satu Mare și-a pus propria siglă. O parte din materialele promoționale foloseau inclusiv fotografia mea și a lui Marius Moga (cei doi antrenori care ne-am întors la Tincuța la audițiile pe nevăzute) și logo-ul Vocea României fără acordul deținătorilor drepturilor. În acest sens Pro  TV va transmite o notificare Consiliului Județean Satu Mare prin care le vor cere să îndepărteze imediat materialele în cauză și să nu continue  folosirea logo-urilor și imaginilor menționate.

Din punct de vedere al regulamentului concursului nu există argumente că Tincuța Fernea ar fi încălcat regulile emisiunii. Suportul acordat de un consiliu județean, consiliu local, organizație non-guvernamentală, societate comercială sau orice altă terță parte, publică sau privată, unui concurent la Vocea României nu încalcă regulile acestei emisiuni. Modul în care acest suport este acordat este la alegerea terței părți, iar acest lucru este valabil și în cazul de față.

Din punctul meu de vedere, implicarea unei instituții publice într-un astfel de concurs de divertisment înseamnă un sprijin nejustificat pentru un concurent și nu mai are nicio legătură cu ceea ce se întamplă pe scenă. În plus, este un gest de imixtiune politică, pentru că știm cine sunt reprezentanții consiliilor județene și cum au fost aleși. Mă revoltă mai ales faptul că s-au folosit de imaginea mea fără acordul meu. În plus, presupun că un astfel de sprijin acordat de un Consiliu Județean se face din banii contribuabililor și mă întreb dacă este de interes public. Pe de altă parte câți posibili tineri artiști sunt sprijiniți în mod real de Consliliul Județean Satu-Mare? Și în baza căror criterii se selectează artiștii care merită să fie sprijiniți?

Sunt absolut convins că printre cei care au votat-o pe Tincuța sunt mulți telespectatori cărora pur și simplu le-a plăcut interpretarea ei și nu e nimic de judecat aici. Sau poate toate voturile primite de Tincuța în cele două ediții au fost acordate din simpatie și pentru cum a cântat, independent de promovarea venită de la Consiliul Județean. Nici nu contează. Eu vorbesc despre un principiu. Gestul Consiliului Județean Satu Mare creează un cadru inechitabil având în vedere că ceilalți concurenți nu s-au bucurat de sprijinul autorităților locale. Aș vrea să mai precizez că nu știu dacă în edițiile trecute sau în sezonul trecut alți concurenți au avut parte de un astfel de sprijin, nu a ajuns în atenția mea.

Vocea României este un concurs. Niciodată nu va fi posibil să fie toată lumea mulțumită. Câștigarea trofeului de către Tiberiu Albu anul trecut a fost poate cel mai bine primit rezultat posibil. S-a bucurat de o susținere extraordinară din partea publicului și asta s-a vazut și s-a simțit atât în voturi, cât și în reacțiile din online.

Dar chiar și atunci au fost telespectatori care au votat cu alți concurenți, care aveau alți favoriți, ceea ce e absolut firesc. Mi-aș dori mult ca publicul de acasă să nu uite că motto-ul emisiunii este DOAR VOCEA CONTEAZĂ și să încerce să facă abstracție de culoarea sau de orașul de rezidență al concurenților, de naționalitatea sau de trecutul lor artistic. Doar vocea contează.

P.S. Într-o notă mai personală și sinceră mărturisesc că sunt încă revoltat de cele întâmplate. Cu toate astea, pentru că îmi doresc să fiu un profesionist și mai ales pentru că nu vreau să devin autorul unei noi discriminări am să continui să o antrenez pe Tincuța Fernea la Vocea României încercând să-i aleg cele mai potrivite piese și să-i acord cele mai bune sfaturi împreună cu antrenorul de voce, doamna Gabriela Duțescu.

 

Drept la replică

Domnule Tudor Chirilă,

Îndrăgit post de televiziune PRO TV

Consiliul Județean Satu Mare, prin reprezentantul său legal, își prezintă oficial scuze pentru neînțelegerile generate de campania de susținere a tinerei Tincuța Fernea care participă în acest sezon la emisiunea-concurs ”Vocea României”.

Județul Satu Mare, prin propria-i strategie de dezvoltare a județului, își propune susținerea tinerilor la orice tip de evenimente sau competiții ar participa în domenii precum cultură, educație și sport. Consiliul Județean Satu Mare prin natura atribuțiilor sale organizează evenimente în aceste domenii cu scopul de a promova și susține tinerele talente care pornesc pe drumul propriei cariere. Pe lângă evenimentele pe care le organizăm, susținem o instituție de prestigiu a Județului Satu Mare, și anume Şcoala de Arte Satu Mare, unitate de învăţământ care are înregistraţi anual aproximativ 500 de elevi care îşi doresc să se formeze şi să se educe în spiritul artei, a dezvoltării aptitudinilor şi talentelor, indiferent de vârstă, categorie socială sau profesională la următoarele discipline: canto clasic, muzică ușoară, pian, vioară, orgă electronică, acordeon, chitară, instrumente de suflat și percuție, actorie, dans clasic și de societate, arte plastice, design vestimentar, ansamblu instrumental, studii de teoria muzicii.

În opinia mea, toți tinerii sunt foarte importanți și mai ales susținerea acestora pentru un debut bine meritat în concordanță cu munca depusă. În ceea ce privește muzica ușoară în ultimii ani s-au evidențiat trei elevi ai Școlii de Arte Satu Mare, Tudor Toduț, Bogdan Bratiș și acum, Tincuța Fernea.

Cu privire la articolul apărut pe blogul lui Tudor Chirilă doresc să precizez faptul că NU am ținut o conferință de presă aparte pentru Tincuța Fernea. Într-adevăr în data de 24 noiembrie am susținut o conferință de presă cu tematica – 110 ani de învățământ artistic în Județul Satu Mare prin Școala de Arte Satu Mare – conferință care a avut ca subpunct și subiectul legat de Tincuța Fernea și susținerea Județului Satu Mare pentru aceasta, în contextul acestui eveniment aniversar, aducând prin acest demers un omagiu dascălilor și cursanților școlii. Cu toate că în cazul lui Bogdan Bratiș am făcut o conferință de presă aparte atunci când ne-am declarat susținerea, realizând materiele de promovare, realizând un precedent.

Județul Satu Mare are un respect deosebit față de toți antrenorii din emisiunea-concurs ”Vocea României” și mai ales pentru Tudor Chirilă și trupa Vama a cărui solist este. Menționăm și faptul că ne-am bucurat foarte mult să avem trupa Vama, în județul nostru atunci când a susținut un concert extraordinar la prima ediție a Zilelor Județului Satu Mare, un eveniment unic în România. Știm cât este de îndrăgită această trupă la noi în județ și cu atât mai mult am fost încântați de faptul că Tudor Chirilă este antrenorul sătmărencei noastre, Tincuța.

Domnule Chirilă, îmi cer scuze pentru faptul că v-am folosit imaginea!

Domnule Moga, îmi cer scuze că v-am folosit imaginea!

PRO TV, îmi cer scuze că v-am folosit imaginea!

Ne cerem scuze pentru faptul că v-am folosit imaginea, mai ales fără un acord prealabil, însă euforia a fost foarte mare știind că sătmăreanca noastră vă este la fel de dragă ca și nouă.

Prin cele întâmplate nu doresc să afectez imaginea nimănui, nici a antrenorilor Marius Moga și Tudor Chirilă, nici a postului PRO TV și mai ales a Tincuței Fernea. Nu doresc să ne facem niciun fel de campanie și cu atât mai puțin una politică. 

Voi promova oricare sătmărean talentat care participă la orice tip de eveniment.

De ce un oraș/un județ nu poate fi un model pentru modul în care își susține un concetățean?! Ospitalitatea este tradiția județului Satu Mare! Noi, sătmărenii așa am fost mereu în ciuda diversității etnice, religioase sau a tradițiilor total diferte, mereu uniți și așa vom rămâne.

Dragi sătmăreni, credeți că am greșit? În locul meu nu ați fi procedat la fel?!

Nu este normal ca în calitate de președinte al Consiliului Județean Satu Mare să susțin cu toată tăria, o tânără talentată sătmăreancă? Oamenii acestui județ mi-au încredințat mandatul conștiințelor lor ca să-i reprezint și să-i susțin în orice împrejurare. Asta am făcut întotdeauna și asta fac și acum.

Dacă Dumneavoastră considerați că am greșit, vă rog să mă iertați! Vă mulțumesc pentru solidaritatea de care ați dat dovadă în fața întregii țări.

Doresc să adresez pe această cale rugămintea către toate trusturile de media și toți sătmărenii de a nu mai distribui materialele de promovare pe care sunt însemnele PRO TV, ”Vocea României” și pozele antrenorilor, indiferent care sunt ele – afișe, flyere, out-door-uri, spoturi video sau audio.

Mizăm pe fair-play și pe profesionalismul juriului și oricât de mult ne-o dorim pe Tincuța câștigătoare, fie să câștige cel mai bun! Eu, în schimb, îi țin pumnii Tincuței și în etapa următoare și sper să devină următoarea voce a României.

 Cu considerație,

Președinte Consiliul Județean Satu Mare,  Adrian Ștef

 Satu Mare, 8.12.2015

33 comentarii

  1. Cocolino Răspunde

    Oooo….mirosea asa tare a intentare de proces ca pina si Adita a simtit-o. Va spun eu ce a-ti facut domnule Stef: a-ti furat sansa reala a Tincutei !! Cind o sa intelegeti ca realitatea este cea mai buna arma? Eu sa fiu in locul Tincutei v-as da in judecata pentru ca prin actiunea dvs. a-ti prejudiciat sansa ei (daca ar fi avut-o) la titlu. Numai de scandalul asta nu avea nevoie !!!! Felicitari !!! Inca o actiune bine gindita a consiliului judetean !!!

  2. prostavanu Răspunde

    doamne prost esti Stef tata,foarte foarte prost!

  3. Demisia Răspunde

    DEMISIA STEF! Demisia, demisia, demisia! Ne-ai facut de rusine judetul! Provincialismul exagerat = rasism. Asa-i ce bine e sa ii ajuti pe coloneii cu care te intelegi bine???

    Printre altele, e un concurs de TALENT, nu de POPULARITATE! Fata asta nu are cea mai buna voce, deci nici macar nu avea ce sa caute in semifinale!

  4. Rusine Răspunde

    E inadmisibil sa cheltuiesti bani publici pentru bannere si afise care te indeamna sa votezi Tincuta la un concur de talente fiindca… e satmareanca, dar nu cea mai talentata. Rusine!!! Demisia Stef!

  5. Florin GAL Răspunde

    “Domnule” Stef TREI FACULTATI INTR-UNA SINGURA (Educație Fizica si Sport) ai facut cel mai mare deserviciu satmarencei noastre Tincuta!
    Bineinteles ca tu “domnule” Stef ai facut toate astea NU ca sa o ajuti pe Tincuta, ci ai încercat sa profiti de pe urma unei adolescente care a muncit si munceste pentru a ajunge o artista, DOAR si NUMAI sa-ți faci CAMPANIE ELECTORALA…
    Sa-ți fie RUSINE “domnule” Stef!!!
    Dute “domnule” Stef acasa, ca e prea grea funcția aia pt tine si toata lumea vede ca te chinuie!
    DEMISIA omule!!!
    DEMISIA!!!

    • profu Răspunde

      Mai Gal alias Cocolino, mai boule sau vaca ce esti. Poti sa alegi orice nick, boule sau vaca ce esti, ca greselile gramaticale pe care le produci cu dezinvoltura aici te demasca. ma tu chiar n-ai alta treaba pe acasa?

      • Florin GAL Răspunde

        Musiule, cuconule /matracucă, cucoană /duducă, duduie, (domnule/doamna/domnisoara) faptul ca nu te SCRIJELESTI cu nume si PREnume, denota un “mare, MARE respect” fata de patronimul si de (data aceasta) PROnumele primit OFRANDĂ/OBLAȚIUNE de la SEMINTIA ta..
        Uite cum sta treaba, eu am cu totul si cu totul alte preocupări si n-am sa mai răspund ineptiilor tale.
        FITECUM, observ cu foarte mare precizie ca ai nevoie de SPRIJOANA unui vraci…
        Dar ce este notabil acum, e faptul ca (vorba unui bun FÂRTAT/LIBOVNIC)
        “ESTI  PE  INTERNET” !!!

    • Corina Răspunde

      Mai Gal-us/anus, nu mai ai hotelul sport si te plictiseti? de aia stai toata ziua cu tastatura la gat? :))) Mars la Florisal poate prinzi vreun post pt nivelul tau

  6. satmarean Răspunde

    Campanie electorala din bani publici si pe spinarea muncii si sufletului unui biet copil…

  7. Florin GAL Răspunde

    APEL catre SATMARENI!!!
    Sa ne mobilizam cu toții si sa o sustinem pe Tincuta!!!
    Satmareanca noastră nu are nici o vina ca acest “domn” Stef TREI FACULTATI INTR-UNA SINGURA (Educație Fizica si Sport) este un inconștient, este un om FARA scrupule, care e dispus sa faca orice pt a pune mana pe inca patru ani… Pt a pune mana dinou pe o funcție de conducere (oricare o fi aceasta).

    • Bratianu Răspunde

      da’ sustine tu beizadeaua unui militian condamnat pentru luare de mita.

      • Florin GAL Răspunde

        Lasa… Important e ca-l sustii pe “domnul” Stef TREI FACULTATI INTR-UNA SINGURA (Educație Fizica si Sport)…
        Stef in 4 ani a avut doua “mari” preocupări…
        1. Sa-i faca rău fetei asteia…
        2. Sa schimbe denumirea judetului Satu Mare in “Sătmar”…
        Motivul:
        “astfel se restabilește o denumire istorică și se renunță la interpretarea de SAT MAI MARE”…
        Măi, tu realizezi cine îi ODIHNITUL ăsta???
        Cred ca nu…

        • Bratianu Răspunde

          adica daca nu sunt de acord cu tine, sunt de partea lui stef? se pare ca sunteti la fel de cretini amandoi. pardon, “euforici”.

  8. Florin GAL Răspunde

    Măi Stef!
    Măi NESIMTITULE!
    Iti bati joc de munca unei tinere!
    Iti bati joc de VISELE si SPERANTELE unei adolescente!
    Esti dispus sa faci orice pentru inca un SEJUR de patru ani in funcția de Președinte al Consiliului Judetea sau in funcția de Primar…
    Sa-ți fie RUSINE măi Stef!!!

  9. Baba Ana Răspunde

    O curvă în devenire ca și milițianu și barmana.

  10. mari Răspunde

    E adevarat ca mama Tincutei lucreaza la CJ, sau se exagereaza cu barfele?

  11. fuctionar public Răspunde

    Nu va agitati baieti ca rezolva pocaiti acolo unde marele militian Fernea este pastor la (baieti destepti din energie)

  12. Sătmărean Răspunde

    Sunt un fan al lui Tudor Chirilă, apreciindu-l ca actor, interpret, dar mai ales pentru atitudine. În opinia mea, Tudor Chirilă a procedat corect, votul pentru Tincuța Fernea, orchestrat de Consiliul Județean Satu Mare, punându-l pe acesta într-o situație bizară. E limpede că această campanie pentru Tincuța Fernea nu este ilegală, însă este imorală, fiind momente când sătmăreanca noastră a fost avantajată pe nedrept de votul publicului, ea având o prestație slabă în raport cu cele două contracandidate. Despre individul ce i-a răspuns lui Chirilă, n-am ce spune mai mult decât că pentru mine nu există ca om, așa că…

  13. Ion Răspunde

    Scuzele sunt penibile, iar cacofonia de la sfarsit e grosolana! “Cu consideratie”!

    • Prof Răspunde

      Ion Pion: “cu considerație” nu e o cacofonie! Cacofonie a vietii ești tu, un imbecil care nu știe limba română!

  14. bogdan Răspunde

    Dobitoc pana la capat! Daca la inceput se pare ca regreta incercarea de a transforma acest concurs de talente intr-un Eurovision penibil, mai spre sfarsit devine de-a freptul obraznic..batausul, pozand in victima care a incercat sa faca totul pentru un satmarean. Iar ne-am facut de rusine

  15. sebi Răspunde

    Este inadmisibil sa fie acuzat Stef ca a vrut sa isi bata el joc de sansa unei tinere talentate. Doar nu va inchipuiti ca fata si parintii ei nu stiau , doar ca le-a convenit sa castige chiar daca nu i cea mai buna! Au stiut toti ca votul publicului e singura sansa sa mearga fata mai departe, asa ca totu s-a intors impotriva lor.

  16. mda.. Răspunde

    Ma prof..citind asa..printre comentarii..tu esti genul ala de persoana care intra pe forumuri sa corecteze lumea, asta e pasiunea ta? Cat de trist,penibil si singur trebuie sa fi. Omule, si pe mina ma dispera agramatii..dar eu cred ca ai ratat esenta articolui si a comentariilor de pe aici. Din cate vad ai vazut doar cratime si cazuri gramaticale…iar dupa parerea mea, articolul putea sa fie despre vaca lui nea’ Ion sau despre o exoplaneta descoperita de NASA…ca pe Prof tot il gaseam pe aici ratand esenta si cu corectorul in mana:))

    • Prof Răspunde

      Esența oricărui text este să fie coerent! Și tu scrii “trebuie să fi”. Dacă nu-ti plac agramații, de ce nu te sinucizi?
      Chiar, nu mai contează cum scrii? Cum ti-ai luat bac-ul? Dacă…

  17. mda Răspunde

    Hmm..daca nu imi plac agramatii..sa ma sinucid zici..ok, asadar ca sa nu ma sinucid ar trebui sa imi placa? :)) Acum, intrebarea mea este: presupunand ca nici tie nu-ti plac, de ce nu o faci tu:)?

    Si inca ceva: crezi ca daca insulti insulti lumea pe un forum sau intr-o sectiune de comentarii iti dovedesti superioritatea intelectuala, observa te rog ca doar cativa au recurs la insulte, de inteligenta lor sau mai bine de autocontrolul lor ne putem indoi. Tin sa te felicit pentru apartanenta la aceasta categorie:)

    Inca ceva, cred ca ai confundat cuvantul coerent cu corect (gramatical). Ce ziceau oamenii..era coerent, doar ca unii mai aveau greseli..poate ca scriu de pe mobil? La asta te-ai gandit?
    In orice caz, ca pe viitor sa eviti asemenea confuzii iti prezint definitia cuvantului coerent:

    COERÉNT, -Ă, coerenți, -te, adj. 1. Care se compune din elemente strâns legate (și armonizate) între ele; închegat. 2. Logic, ordonat, armonios. 3. (Fiz.; despre unde) Care are aceeași lungime și diferențe de fază constante în timp. [Var.: coherént, -ă, adj.] – Din fr. cohérent, lat. cohaerens, -ntis.
    Sursa: DEX ’09 (2009)

    • Prof Răspunde

      Vai de capul tău! Ești chiar mai prost decât am crezut! Apropo: vezi ca iar ai făcut o cacofonie! Limba română merită puțin respect!

  18. mda Răspunde

    Si eu tot de pe mobil am scris asa ca te rog sa nu imi scuzi repetiile si greselile care le-am facut si observat doar dupa ce am postat comentariul.

    Sunt curios cate gasesti:)
    Spor la treaba!

    • Prof Răspunde

      “Greșelile PE care” le-ai făcut! Greșeala asta nu are legătură cu telefonul, ci cu lipsa ta de cultură!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.