Duminică, 17 ianuarie, în jurul orelor 23.30, poliţiştii din cadrul Secţiei Livada, au fost solicitaţi să intervină, pe raza localităţii Medieşu Aurit, judeţul Satu Mare, unde o persoană ar fi fost agresată, în incinta unui local.
Din cercetările efectuate a rezultat faptul că, pe fondul consumului de alcool şi a unor neînţelegeri mai vechi, un bărbat în vârstă de 26 de ani, ar fi fost lovit cu pumnii şi picioarele la nivelul capului şi corpului, de către Valentin C., Dan L. şi Marian B.
Victima a fost transportată la unitatea medicală, în vederea acordării îngrijirilor medicale necesare.
În această situaţie a fost întocmit dosar penal şi se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe.
Sursa: IPJ Satu Mare