Ultima actualizare: azi, 14:48

Locale

Bătaie la Ciuperceni şi Ambud. Un tânăr a ajuns la spital

bătaieMarţi, 12 ianuarie, în jurul orelor 20.30, poliţiştii din cadrul Secţiei Livada, au fost solicitaţi să intervină pe raza localităţii Ciuperceni, judeţul Satu Mare unde, o persoană ar fi fost agresată.

Oamenii legii s-au deplasat de urgenţă la faţa locului şi au stabilit că, pe fondul consumului de alcool, între trei persoane de sex masculin a izbucnit un conflict spontan, în timpul căruia Gabor C. şi Norbert P. i-ar fi aplicat lovituri cu pumnii şi picioarele la nivelul corpului, lui Ioan T.

În acest caz nu a fost necesară intervenţia personalului medical.

La data de 12 ianuarie, orele 21.30, poliţiştii din cadrul Secţiei Valea Vinului, au fost sesizaţi despre faptul că, pe raza localităţii Ambud, judeţul Satu Mare, o persoană ar fi  fost agresată.

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că, pe fondul consumului de alcool şi a unor neînţelegeri mai vechi, Valentin B., de 30 de ani, i-ar fi aplicat unui tânăr, în vârstă de 27 de ani, o lovitură cu un obiect contondent, la nivelul capului.

Victima s-a deplasat la Spitalul Judeţean Satu Mare, în vederea acordării îngrijirilor medicale necesare.

În ambele cazuri au fost întocmite dosare penale şi se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de lovire sau alte violenţe, persoanele fiind cercetate în stare de libertate.

Sursa: IPJ Satu Mare 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.