Ultima actualizare: azi, 20:09
Locale

Mircea Govor a fost eliberat din arest

Mircea GovorVicepreşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare, Mircea Govor, a fost eliberat, azi-noapte, din arestul IPJ Bihor, după 30 de zile petrecute în spatele gratiilor.

El se află acum sub control judiciar, fiind acuzat de şantaj şi trafic de influenţă. Mircea Govor este acuzat printre altele că ar fi încercat să ajungă la Daniel Chiţoiu, fostul ministru al Finanţelor şi la Gelu Diaconu, preşedintele ANAF, pentru a-şi pune apropiaţii în funcţii cheie de la Direcţia Finanţelor Publie Satu Mare. Ca să fie mai convingător, ar fi apelat şi la ajutorul fostului ministrul al Trasporturilor, Ovidiu Silaghi.

Anchetatorii susţin că intervenţiile ar fi ajuns chiar până la Liviu Dragnea, actual şef al PSD. Toţi ce menţionaţi neagă însă scenariul descris de anchetatori.

Sursa: digi24

9 comentarii

  1. asdf Răspunde

    Nu cred, ca cineva, in 2016 a crezut in arestarea acestui baron local.
    30 de zile si bine mersi.
    Asteptam conferinta de presa din partea lui RB si SxyM.

    • Razvan Răspunde

      Nu te intrista, urmeaza procesul pe fond la finalul caruia probabil va fi condamnat la zdup, chiar daca poate va fi cu suspendare.

  2. Terchea berchea Răspunde

    Asteptam reinceperea urmaririi penale asupra guzganului rozaceu carunt cu ochelari sef de institutie ,fiu de tarfa om fara caracter,jegos din nastere si joț de bani publici.

  3. poli Răspunde

    coica cand

  4. Marius Răspunde

    Credeti ca toate astea Govor le-a facut de nebun ce e??? El stia sau asa credea ca are spatele asigurat, insa nu a fost asa….Alegerea lui Johannis i-a cam incurcat planurile…Cert este ca ei intre ei s-au fu..t….De la înregistrarea facuta in sediul PSD, de la Valer Marian care in urma cu 5 ani erau cei mai buni amici, de la primarul PSD Mitica etc. Din rechizitoriul DNA se trage concluzia ca astia se intalneau in localuri, insa asa destepti erau ca ce scriau in servetel ))) le-au lasat acolo ca Sasu a dus si servetul in cauza la DNA …Mai aflam ca dupa ce a venit DNA sa ii caute in birou la Govor, asta il suna pe Mitica de la Informatia sa ii multumeasca ca nu a scris ziarul de asta…insa de scris s-a scris, ce-i drept in pagina 4, asa unde mic mic….Mai este cert ca avocatul lui Govor e si al Informatiei Zilei….))))

  5. Daniel Răspunde

    Da cat tupeu sa ai sa ii ceri cuiva, adica primarului din Odoreu sa faca ceva ilegal? Govor chiar credea ca va face asta?? Si ce daca il pune cu capul in jos in ziar…mai bine decat luat de DNA nu?? Adica ii puna pe altii sa faca ilegalitati, dar sa credem ca lucrarile de la CJ ale Tehnic Asist sunt pe bune nu? Sau mai zice Stef ca dosarul nu are legatura cu activitatea CJ, nu sigur, numai ca Govor a incercat sa favorizeze o firma, care, culmea, are lucrari cu CJ.

  6. cititorul Răspunde

    govor va scapa basma curata,este membru la o mafie bine organizata,daca nu scapa duce cu el elita satmarului,lucru greu de conceput,

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.