Ultima actualizare: ieri, 22:30
Locale

Planul – cadru pentru clasele V-VIII, supus dezbaterii publice

invatamantÎn perioada 11 – 18 ianuarie 2016, la nivelul județului Satu Mare, au fost organizate dezbateri publice privind planul – cadru pentru clasele V-VIII, în variantele propuse de Institutul de Științe ale Educației. Activitățile s-au desfășurat la nivelul Inspectoratului Școlar Județean Satu Mare și al unităților de învățământ, având ca invitați reprezentanți ai părinților, ai autorităților locale, elevi, profesori, lideri de sindicat.

Inspectoratul Școlar Județean Satu Mare a colectat feed-backul în urma dezbaterilor organizate și l-a înaintat Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice, exact așa cum a fost transmis de către unitățile de învățământ, fără a interveni în conținutul observațiilor.

Au fost formulate urnătoarele aprecieri și observații:

  • În nicio variantă nu se regăseşte limba maternă pentru minorităţile naţionale conform legislației în vigoare.
  • Referitor la disciplina Limba şi literatura română, se consideră că nu este oportună reducerea numărului de ore, ţinând cont de importanţa acestei discipline şi de faptul că în condiţiile reducerii unei ore la clasa a V-a, materia nu va putea fi finalizată. Se recomandă 5 ore la clasa a VIII-a fiind vorba despre o disciplină de examen, atât la gimnaziu cât şi la liceu. Chiar dacă studierea disciplinei la nivel de învățământ primar nu face obiectul dezbaterii, se apreciază că ar trebui avut în vedere ca Limba şi literatura română să fie predată de profesorii de specialitate la clasele minorităţilor naţionale.
  • Referitor la disciplina Limba latină, se consideră că se poate exclude studierea în clasa a VIII-a, cu amendamentul de a nu fi ignorată la nivel liceal, indiferent de profil.
  • Pentru variantele 1 și 3 ale planurilor – cadru, nu este considerată benefică lipsa orelor de TIC de la clasele VII-VIII, optându-se pentru introducerea disciplinei TIC şi la aceste clase, care ar asigura pregătirea temeinică  în  utilizarea tehnologiilor moderne şi a metodelor interactive.
  • Pentru varianta 2 de plan-cadru, care pune accent mai ales pe ştinţele naturii şi pe tehnologii, se apreciază că promovează debutul mult prea timpuriu ( începând cu clasa a V-a) al unor discipline din domeniul științelor, precum fizica, chimia şi disciplinele tehnologice. Se consideră că nu se poate preda fizica şi chimia la clasele a V-a şi a VI-a atâta timp cât unele noţiuni fundamentale presupun cunoştinţe de matematică ce se predau mult mai târziu, în ultimii ani ai ciclului gimnazial.
  • Se consideră că nu este oportună lipsa orelor de consiliere şi orientare la clasele V-VII în varianta 2 de plan-cadru, deoarece în cadrul acestor ore, elevii beneficiază de sprijin pentru realizarea conexiunilor între ceea ce învaţă şi utilitatea cunoştinţelor şi abilităţilor dobândite pentru viaţa reală, fapt ce contribuie la sporirea motivaţiei şi interesului elevilor pentru învăţare.
  • Se consideră nejustificat de mare numărul maxim de ore, 29-30 (31 la clasa aVIII-a), dorindu-se mai multă flexibilitate. Se propune un număr mai mare de opţionale care să reflecte cu adevărat dorinţele elevilor.
  • Se apreciază că programele şcolare ar trebui să fie simplificate, aerisite, în concordanţă cu planurile cadru, punându-se accent pe aspectul formativ în cadrul instruirii şi educării elevilor. Se resimte lipsa unor informaţii oficiale despre schimbarea programelor şcolare, iar la disciplinele noi, informaţii despre viitoarele programe şi despre pregătirea resurselor umane din sistem pentru a preda disciplinele opţionale integrate pe arie/trans-arii.
  • Se remarcă faptul că disciplina Educaţia pentru sănătate lipseşte din toate variantele propuse de plan-cadru, în condiţiile în care este susţinută de programe naţionale, proiecte educaţionale și cursuri de formare pentru cadrele didactice.
  • Nicio variantă propusă de plan-cadru pentru clasele V-VIII nu răspunde, în totalitate, așteptărilor și cerințelor cadrelor didactice.

Suntem convinși că, după adoptarea noilor planuri cadru, se vor elabora noi programe școlare și ulterior, noi manuale școlare.

Sursa: ISJ Satu Mare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.