Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

Sălăjean urmărit general, reținut în vama Petea

images (3)Poliţiştii de frontieră din cadrul P.T.F. Petea au reținut un cetățean român, urmărit general, care intenționa să intre ilegal în țară, încercând să evite controlul de frontieră. Mai mult, în momentul în care a fost depistat, bărbatul a prezentat un document fals. 

În noaptea de joi spre vineri, cu puțin înainte de miezul nopții, polițiștii de frontieră din cadrul PTF Petea au observat o persoană care a trecut ilegal frontiera din Ungaria în România, evitând astfel controlul de frontieră şi care se deplasa spre o stație de carburanți situată în apropierea punctului de frontieră.

Polițiștii de frontieră au oprit persoana și i-au cerut actele la control,  moment în care aceasta a prezentat o carte de identitate pe numele Călin P., de 28 de ani, din județul Sălaj.  Documentul nu respecta condițiile de formă și fond ale unui act autentic, fiind fals total.

În urma verificărilor efectuate s-a constatat că persoana se numește de fapt Sebastian L. are 27 de ani și este domiciliat pe raza județul Sălaj.

Sălăjeanul a încercat să evite controlul de frontieră întrucât este urmărit general. Pe numele lui a fost emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea și un mandat european de arestare, ambele emise de Judecătoria Jibou, județul Sălaj, pentru executarea pedepsei privative de libertate de trei ani, pentru ultraj, tulburarea ordinii și liniștii publice și port fără drept a unei arme albe.

Polițiștii de frontieră l-au predat lucrătorilor din cadrul Serviciului de Investigații Criminale al IPJ Satu Mare.

Totodată, acesta este cercetat pentru intrare în țară prin trecere ilegală a frontierei de stat în scopul sustragerii de la executarea unei pedepse privative de libertate, complicitate la fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals și fals privind identitatea.

Sursa: STPF Satu Mare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.