Ultima actualizare: azi, 16:16
Locale

Șezătoarea oșenească de Dragobete la Negrești

Sezatoare Oseneasca-01Muzeul Țării Oașului și Casa Orăşenească de Cultură Negreşti-Oaş organizează miercuri, 24 februarie 2016, la casa șezătorilor (han) din incinta muzeului în aer liber, tradiționala şezătoare oşenească la care iau parte tinerii din Ansamblul Folcloric „Oaşul”, alături de tezaurul uman viu Floare Finta, luminătorul satului Floare Hotca, creatori populari locali și mult-îndrăgitele interprete din Țara Oașului, Maria Petca-Poptean și Maria Tripon. În cadrul şezătorii, care va începe de la ora 15.30, se realizează o legătură între generaţiile de participanţi, tinerii fiind receptivi la sfaturile şi modelele oferite de cei mai vârstnici.

În şezătoare se performează munci tradiţionale, precum torsul cânepei şi al lânii, răşchietul firelor de cânepă, depănatul lânii, făcutul iţelor pe lopată, completate de îndeletniciri mai actuale: realizarea zgărzilor, zgărdanelor şi a altor podoabe populare. Atmosfera este întreţinută cu ţâpurituri specifice zonei, vorbe de duh, ghicitori şi completată cu o masă tradiţională.

Și în acest an, șezătoarea de la Negrești a fost inclusă pe lista evenimentelor promovate de Autoritatea Națională pentru Turism, având parte de mediatizare pe plan național și este realizată cu sprijinul Primăriei și al Consiliului local Negrești-Oaș.

După cum se ştie, un important obiectiv îl constituie conservarea şi promovarea patrimoniului cultural imaterial al Ţării Oaşului, deoarece avem şansa de a trăi într-un spaţiu cu un bogat potenţial folcloric. Prin această activitate culturală se doreşte menţinerea vie a tradiţiei, dar şi promovarea creatorilor populari şi a artiştilor din Ţara Oaşului, respectiv transmiterea tuturor acestor valori actualelor generaţii de oşeni. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.