Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

Alți doi criminali arestați în cazul omorului de la Micula

crima miculaPe lângă cei doi presupuși criminali în cazul omorului de la Micula din luna septembrie a anului trecut, când o femeie de 81 de ani a fost ucisă în propria locuință, judecătorii au mai depistat două persoane care au participat la crimă.

”În cadrul cercetărilor ce se efectuează în instrumentarea infracțiunii de omor comisă în septembrie 2015  în comuna Micula, din probatoriul administrat până în prezent a rezultat că la săvârșirea faptei, pe lângă cele două persoane aflate deja în arest preventiv, au mai participat alte două persoane.

Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalulului Satu Mare, a dispus și față de aceștia măsura arestării preventive, pentru o perioadă de 30 zile. Cercetările continuă”, se arată într-un document comun remis de Inspectoratul de Poliție Județean și Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare.

Inițial, la trei zile după ce octogenara a fost găsită fără suflare în propria locuință, criminalii femeii din Micula au fost prinşi şi arestaţi. Este vorba despre doi minori, unul de 13 ani, unul de 16 ani şi un alt tânăr de 19 ani. Lingurar Bela şi Varga Cristian au fost arestaţi pentru 30 de zile, iar minorul de 13 ani se află în libertate. 

Conform procurorilor, în noaptea de 25 spre 26 septembrie 2015, cei trei tineri au intrat peste bătrână în propria locuinţă cu intenţia de a-i cere bani, dar pentru că nu au obţinut ce şi-au dorit au lovit-o cu o coadă de mătură şi o bâtă până au desfigurat-o şi au lăsat-o fără suflare. Cadavrul femeii a fost descoperit a doua zi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.