Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

Micii înotători sătmăreni, premiați de Primărie

premiere copii satu mare2Pentru performațele deosebite obținute la concursurile la care au participat, tinerii înotători de la CSM Satu Mare au fost premiați astăzi, alături de antrenorul lor, de primarul Dorel Coica, pentru performațele obținute la concursurile la care au participat.

Edilul șef i-a felicitat pe cei 19 înotători sătmăreni, precum și pe părinții acestora, și a promis că va susține, în continuare, sportul de masă, în special natația.

”Mulțumesc părinților pentru investiia făcută în acești minunați copii, cu toate că nu suntem un oraș care să avem specific dezvoltarea înotului, a natației, se pot face lucururi frumoase și aici. Noi am venit mai târziu lângă dumneaovoastră și vă pormit că atâta timp cât eu voi fi aici vor rămâne alături de dumneavoastră și susținerea mea va fi din ce în ce mai mare. Sperăm în niște succese mai mari pentru că de anul viitor vor intra în funcțiune și Dedeman și alte firme care vor aduce bani pentru bugetul local pe care o să-i folosim pentru dezvoltarea copiilor noștri. Nu mi-e rușine, și nu mi-a fost niciodată rușine, să promovez ideea sportului de masă, deși am fost criticat de consilierii UDMR, ei au dorit să aibă numai două ramuri sportive, baschetul și handbalul.

premiere copii satu mare1

Eu am spus că vreau sport de masă și vreau să vă spun că în cadrul Clubului Municipal activează aproape 400 de copii. Pentru mine, ca și primar-medic, e foarte important ca acești copii să crească sănătoși, să crească armonios, mai ales că înotul este cel mai complex sport, și face ca dezvoltarea să fie din toate punctele de vedere. Ca semn al prețurii pe care Primăria îl acordă acestor mici campioni, noi le-am pregătit câte o diplomă de merit, este un act simbolic pe care-l face astăzi, dar mă angajez din partea echipei pe care o coordonez și sper să o coordonez în continuare, să susținem sportul, și în special natația”, a spus primarul Coica.

Copiii au primit câte o diplomă de excelență și câte 300 de lei, iar antrenorul acestora, diplomă și suma de 500 de lei.

3 comentarii

  1. Ale Răspunde

    Va mulțumim din suflet domnule primar.

  2. Pop Sorin vecinul Răspunde

    Eu sunt Pop Sorin vecinul Domnului Primar Coica. Vreau sa-i multumesc in public Domnului Primar ca m-a facut Sef Serviciu la Primarie, pe sotia mea a angajat la Transurban ca Director Economic, si fiul meu face toate proiectele si machetele cu parcari si stadioane pentru 10.000 de euro/bucata! Va multumesc Domnule Primar, mersi mult Vecine!!!

    Familia noastra va sustine dle Coica!

  3. Fan Inot Răspunde

    E vorba de copiii din Satu Mare care inoata pt. oras. Primarul a fost alaturi de echipa. Felicitari.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.