Ultima actualizare: ieri, 22:30
Locale

Polițiștii, prezenți 24 de ore la muncă, pentru mai multă siguranță a sătmărenilor

Andreica Surugiu Vasut, Cosmin AndreicaDupă mai bine de 6 luni de la data apariţiei în presa naţională a dispoziției cu numărul 666 a şefului I.P.J. Satu Mare, cea care reglementa programul de lucru al polițiștilor de la judiciar și serviciul rutier într-o manieră controversată, lucrurile au intrat în normalitate.

Vă reamintim că prin dispoziţia de mai sus, polițiștii de la judiciar şi cei din cadrul serviciului rutier erau planificaţi în serviciu doar de luni până vineri, de la 08:00-16:00, respectiv până la ora 22:00 cei rutieri. Practic, după acest interval orar, cât şi în zilele de sâmbătă şi duminică, poliţiştii interveneau doar în cazul în care cetățenii erau tâlhăriți, agresați,  sau după ce li se spărgeau apartamentele. Să nu mai vorbim că şoferii băuţi, fără permis, sau cei vitezomani, puteau circula nestingheriţi pe drumurile naţionale.

Acum, după mai bine de zece ani de anormalitate, în sfârşit ne-au fost ascultate doleanţele iar conducerea I.P.J. Satu Mare a înţeles riscurile la care erau expuşi cetăţenii judeţului prin lipsa asigurării serviciului poliţienesc.

Astfel, începând cu luna martie 2016 a fost emisă dispoziția cu numărul 610/26.02.2016 care stabileşte că lucrătorii din cadrul Biroului de Investigații Criminale vor fi planificaţi câte 24 de ore pentru asigurarea serviciului echipei operative. Ce înseamnă asta pentru cetățenii orașului Satu Mare? Acest program presupune pe de o parte, intervenţia promptă a polițiștilor la evenimente, prezenţa lor în mediile infracţionale pentru prevenirea faptelor antisociale, dar şi culegerea de informaţii despre persoanele aflate în atenţia poliţiei.

Aceeași dispoziție completează programul de lucru al poliţiştilor din cadrul Serviciului Rutier  prin introducerea schimbului 3, de la ora 22:00-06:00. Această modificare presupune ca cel puțin o patrulă de poliție să fie prezentă pe timpul nopţii pe drumurile din judeţ. Prin urmare vitezomanii, şoferii băuţi, cei care conduc fără a poseda permis de conducere vor avea de acum un motiv de teamă când se vor mai urca la volan. Trebuie să menționăm faptul că până în acest moment polițiștii rutieri nu erau prezenți în timpul nopții pe drumurile județene, ei erau chemaţi de acasă doar în cazul în care aveau loc evenimente rutiere cu victime și era nevoie de o cercetare la fața locului. Dincolo de prevenirea infracţiunilor rutiere, nu putem să nu ne întrebăm dacă cineva a avut interes ca această situaţia să persiste ani la rând în condiţiile în care ştim cu toţii că țigările de contrabandă sunt transportate pe drumurile publice, în special pe timp de noapte.

Această nouă perspectivă a conducerii I.P.J. Satu Mare ne dă speranţa că lucrurile vor evolua pe viitor, atât din perspectiva siguranţei cetăţeanului, cât şi din perspectiva respectării drepturilor polițiștilor.

În acest context, doresc să mulţumesc în special colegilor din cadrul Biroului Teritorial Satu Mare care au manifestat constant interes pentru a intra în legalitate. În momentul de faţă, doar Biroul Teritorial Cluj şi Timişoara au mai reuşit să determine conducerea inspectoratelor să adopte un astfel de program care contribuie direct la siguranţa cetăţenilor.

Ne pare rău că a fost nevoie de o perioadă atât de îndelungată pentru soluționarea acestor probleme acute, dar trebuie să recunoaştem că încă există în cadrul poliției sătmărene o serie de “manageri” care care nu au capacitatea de a-şi exercita mandatul după nevoile societăţii. Nu vrem să dăm nume pentru că șeful poliției municipiului Satu Mare s-ar putea supăra pe noi.

PREŞEDINTE B.T. SATU MARE

MEMBRU ÎN B.Ex.C

Agent principal de poliţie

Cosmin ANDREICA

Un comentariu

  1. moscraciun Răspunde

    ca in bancuri: unu stie sa citeasca, unu sa scrie si ultimul pazeste oamenii de stinta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.