Ultima actualizare: azi, 12:48
Locale

Scandal între romi. Mascaţii din Satu Mare au intervenit în forţă

jandarmeria satu mareDuminică, la ora 19.36, I.P.J. Satu Mare a fost sesizat telefonic prin apel la  SNUAU 112, despre faptul că în cartierul de rromi din localitatea Atea a izbucnit un scandal în care sunt implicate mai multe persoane.

La fața locului a intervenit patrula de siguranță publică a  Secției Rurale Satu Mare, formată dintr-un polițist și un jandarm, care după sosire a solicitat sprijin, astfel că în scurt timp au ajuns la fața locului înca două patrule ale Poliției Municipiului Satu Mare și echipajul de intervenție al Jandarmeriei.

În fapt, s-a stabilit că nouă persoane de etnie rromă, pe fondul consumului de alcool, s-au încăierat, lovindu-se reciproc cu pumnii si picioarele. Două dintre persoanele implicate au fost transportate la UPU Satu Mare, pentru acordarea de îngrijiri medicale, iar celelalte persoane au fost conduse la sediul poliției.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de încăierare, în care se efectuează cercetări pentru identificarea tuturor celor implicați și stabilirea gradului fiecăruia de participare.

Sursa: Poliţia Satu  Mare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.