Ultima actualizare: azi, 15:27
DRM
Locale

Carne expirată în magazinele din județ. Comercianții își bat joc de clienți înainte de Paște

carne expirata gherta micaPremergător sărbătorilor pascale,  în cadrul acţiunilor pe care Poliţia Română le desfășoară pentru prevenirea și combaterea ilegalităților din domeniul comerțului cu produse alimentare, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Satu Mare, în colaborare cu structurile teritoriale de poliţie au acţionat zilele trecute pentru protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite şi pentru garantarea siguranţei alimentare a populaţiei.

Controalele au fost efectuate de către Comisia mixtă de control, constituită în baza ordinului prefectului, din care fac parte pe lânga poliţişti, reprezentanţi ai D.S.V.S.A., D.S.P. şi O.P.C.

În primele două zile, în urma activităţilor desfăşurate, poliţiştii au aplicat 18 sancţiuni contravenţionale, pentru fapte care  contravin legislaţiei privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite, pentru persoane juridice dar şi unor persoane fizice care efectuau acte de comerţ fără a îndeplini condiţiile prevăzute de lege. Valoarea amenzilor aplicate este de peste 4 500 de lei. De asemenea, poliţiştii au confiscat bunuri  în valoare de aproximativ 500 de lei, deţinute ilegal în vederea comercializării.  

În cursul zilei de ieri s-a urmărit cu precădere verificarea respectării legislaţiei în vigoare referitoare la condiţiile sanitar veterinare în unităţile şi punctele de sacrificare a animalelor autorizate  dar şi identificarea eventualelor puncte de sacrificare neautorizate. În acelaşi context s-a urmărit trasabilitatea şi modul de identificare a animalelor.

Astfel, pe raza județului Satu Mare, în zona Negreşti Oaş, au acţionat echipe mixte, care au verificat respectarea legalităţii în domeniu, iar pentru neregulile constatate au fost  aplicate 5 sancţiuni contravenţionale în valoare de 2.400 lei şi s-au confiscate  bunuri în valoare de aproximativ 600 lei.

La una din societăţile de profil controlate, aflată pe raza comunei Gherţa Mică a fost identificată şi indisponibilizată cantitatea de 31 kg carne, care avea termenul de valabilitate expirat. Pe lângă sancţiunea contravenţională aplicată, ca măsură complementară a fost dispusă şi confiscarea mărfii.

Un comentariu

  1. Ioan Răspunde

    Poate ati vrut sa scrieti “…inainte de Pasti”, ca de pascut doar mielul “paste”.
    Ma intreb , cind va interveni biserica sa puna piciorul in prag si sa inceteze odata prostia asta de ” paste” in loc de PASTI !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe despre Locale
Concert extraordinar cu muzică din filme celebre, la Carei

La Sala Teatrului Municipal din Carei va avea loc vineri, 13 mai, de la ora 18:00, Concertul Extraordinar cu muzică...

Închide