Ultima actualizare: ieri, 21:55
Locale

Prefectul Radu Bud vrea o relaţie mai bună cu Maramureşul

radu budPrefectul Radu Bud a declarat în şedinţa Comisiei de Dialog Social desfăşurată astăzi că vrea o legătură mai bună între autorităţile din Satu Mare şi cele din Maramureş în vederea implementării unor proiecte comune, în folosul ambelor părţi.

Reprezentantul Guvernului a dat exemplul competiţiei dintre cele două aeroporturi, care au ajuns să se “canibalizeze” între ele. “Dintr-o ambiţie unilaterală, fiecare ajunge să fie mai vocal în zona guvernamentală, are dreptate, după care se schimbă. S-a demonstrat în ultimii ani că în situaţia asta nu s-a ajuns la un progres real. Aici trebuie lămurite nişte lucruri”, a spus Radu Bud.

El a mai spus că după constituirea noilor Consilii Judeţene, în urma alegerilor din iunie, împreună cu prefectul de Maramureş, va orgniza întâlniri între codnucerile celor două judeţe pentru preicte comune, cum ar fi drumul rapid Nyiregyhaza – Satu Mare – Baia Mare, proiect abandonat.

De asemenea, se au în vedere şi proiecte în domeniul social.

4 comentarii

  1. vasi Răspunde

    Dupa alegeri tu budescule vei zbura de la palat si o sa ramana numa presedintele de C.J., iar tu o vei reveni la vechea meserie, aceea de “fotomodel” de la fereastra cafenelelor din centru ca la asta te pricepi cel mai bine:))),NU la condus judetul!!!

    • babut Răspunde

      esti cam pe langa subiect. Alegerile astea nu au nimic de-a face cu prefectura. Deci, una din doua, ori esti prost, ori esti prost.

      • vasi Răspunde

        pai nu alegerile astea babut(a) ci alea din toamna, dar prostu ca tine care nu intelege contextul e prost pana la capat!

        • babut Răspunde

          inteligentule, o dai la intors? daca faci referire la presedintele CJ, la care alegeri te gandeai? Oricum nu cred ca te duce mintea sa te gandesti la celelalte alegeri pentru ca pentru alea nu vei mai fi platit ca postac pentru ca aia de te platesc acum vor zbura din functii. Cainele moare de drum lung si tu de grija altuia. Pune mana si munceste ca nu de aia platim noi impozite ca sa stai tu la ora 10 pe net.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.